Primul american inculpat la nivel federal pentru violențele din Minneapolis. Care sunt acuzațiile

47

Un bărbat din statul Illinois, care a adus explozibili la manifestaţiile din Minnesota, este primul american inculpat de autorităţile federale pentru violențele din SUA. El a trecut granița dintr-un stat în altul pentru a participa la proteste, astfel că este de competența guvernului federal să-l pună sub acuzare, informează AFP, potrivit Agerpres.

Matthew Lee Rupert, 28 de ani, a făcut 500 de kilometri pentru a ajunge în sudul Minneapolis, cu intenţia de a jefui şi a provoca pagube, afirmă documente transmise luni unui tribunal federal. Trecerea dintr-un stat în altul îi dă guvernului federal al SUA dreptul de a-l urmări penal. Bărbatul a fost arestat în Chicago.

Într-o înregistrare video pe care el însuşi a postat-o online, pe 29 mai, bărbatul poate fi văzut „împărţind din explozibilii pe care îi avea asupra sa şi încurajând alte persoane să le arunce asupra forţelor de ordine”, explică Ministerul american al Justiţiei.

„Am bombe, dacă unii dintre voi vor să le arunce… Tineţi, mai am… Aprindeţi-le şi aruncaţi-le”, se poate auzi cum spune bărbatul, potrivit plângerii.

Nu se face nicio menţiune cu privire la simpatiile lui politice.

Sâmbătă, preşedintele republican Donald Trump şi ministrul american al justiţiei Bill Barr au explicat că vor viza grupul de extremă stânga „Antifa” pentru violenţele care au loc în timpul numeroaselor manifestaţii pentru omagierea lui George Floyd, afroamericanul ucis în urmă cu o săptămâna la Minneapolis.

Sursa: digi24.ro

Cmentariile sunt închise