RENATO USATÎI SCHIMBĂ FORMATUL DE COMUNICARE AL ADMINISTRAȚIEI CU ORĂȘENII

92

La data de  5 decembrie, Renato Usatîi s-a întâlnit cu activiștii și reprezentanții societății ciile în Primăria Bălți. Principalul subiect al întâlnirii a fost soluția problemei construcției ilegale a clădirilor din oraș.

Activistii au vorbit puțin despre clădirile ilegale, primarul nu a auzit propuneri concrete pentru rezolvarea problemei. Potrivit lui Usatîi, situația este complicată de faptul că, din punct de vedere juridic, clădirile au fost ridicate în mod legal, proprietarii lor au toate permisiunile și autorizații. El a sfătuit activiștilor să nu sape în trecut, adică cum au apărut aceste construcții, ci să se gândească cum am putea scăpa de ele.

O parte dintre participanții la întâlnirea cu primarul au venit cu problemele sale personale, care nu coincideau cu formatul evenimentului. O bălțeancă a vizat lipsa transportului public în zona străzii Trudovaia de la podul Chișinăului. Primarul de Bălți a dat asigurări că se pregătește un întreg complex de măsuri pentru rezolvarea unor astfel de probleme, dar primele întrebări vor fi soluționate cu privire la rutele deja existente în oraș.

La rîndul lor bălțenii au relatat și  alte probleme. Una dintre ele este clădirile abandonate. Ei au cerut să-li se ofere pentru diverse ONG. Fiecare apel a fost auzit, unele dintre ele au fost imediat clarificate.

Întâlnirea cu activiștii societății civile a fost a doua la rând. La sfârșitul lunii noiembrie, Renato Usatîi a discutat cu tineretul din Bălți. Până la sfârșitul anului calendaristic el intenționează să se întâlnească cu reprezentanți ai mediului de afaceri.

Anterior, Renato Usatii a spus că reprezentanții administrației locale ar trebui să creeze o comunicare cu orășenii pentru a obține un feedback plin de viață.

Renato Usatîi schimbă formatul de comunicare a administrației cu orășenii: Activiștii societății civile discută probleme cu primarul

Renato Usatîi schimbă formatul de comunicare a administrației cu orășenii: Activiștii societății civile discută probleme cu primarul

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Freitag, 6. Dezember 2019

Cmentariile sunt închise