Rezervele internaționale ale României au scăzut cu peste 1,7 mld. euro în martie, la 39 mld. euro

67

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2020 au fost de 39,006 miliarde euro, faţă de 40,752 miliarde euro la 29 februarie 2020, informează BNR.

La 31 martie 2020, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 34,123 miliarde euro, față de 35,830 miliarde euro la 29 februarie 2020, potrivit Mediafax.ro.

În cursul lunii au avut loc intrări de 3,252 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele și ieşiri de 4,959 miliarde euro, reprezentând reducerea ratei rezervelor minime obligatorii, modificări ale rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăţi de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

„Menționăm că 24 februarie – 23 martie 2020 este perioada de aplicare a deciziei Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României de reducere a ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută la 6 la sută de la 8 la sută”, precizează comunicatul instituției.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,883 miliarde euro.

Plăţile scadente în luna aprilie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 250 milioane euro.

Sursa: stiripesurse.ro

Cmentariile sunt închise