Sandu inițiază prima rundă de consultări cu fracțiunile parlamentare

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, inițiază discuțiile cu fracțiunile parlamentare, după demisia Guvernului Chicu. Astfel, începând cu ziua de luni, 28 decembrie, partidele prezente în Legislativ sunt așteptate la Președinție pentru prima rundă de consultări, scrie cotidianul.md.

Într-un comunicat de presă emis de instituția prezidențială, se menționează că Maia Sandu a avut astăzi, 24 decembrie o întâlnire cu prim-ministrul în exercițiu, Ion Chicu, la care au fost discutate problemele cu care se confruntă țara.

„Președinta Maia Sandu a menționat că demisia Guvernului a fost un pas necesar pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Cetățenii își doresc un parlament reprezentativ care să rezolve problemele țării”, se menționează în comunicat.

Amintim că puțin mai devreme Ion Chicu a anunțat că va asigura interimatul funcției de prim-ministru până la data de 31 decembrie 2020.

Sursa cotidianul.md

Cmentariile sunt închise

Hide picture