Pompierii avertizează! În noaptea de Paști sporește riscul izbucnirii incendiilor, în câmp, la domiciliu, dar și la biserică. În acest scop, pompierii din Bălți efectuează controale speciale în toate bisericile din municipiu, pentru a se asigura de respectarea tuturor regulilor în situații excepționale.
În urma controalelor s-a stabilit că în unele biserici nu există un plan de evacuare. Acesta trebuie să fie afișat obligator până în noaptea de Paști. Mai mult, în fiecare biserică va fi antrenat câte un pompier, care va fi de serviciu în biserică pe parcursul întregii nopți de sâmbătă spre duminică.
Pompierii le recomandă enoriașilor să fie atenți la utilizarea lumânărilor. Totodată, responsabilii atenționează că este necesară evitarea blocării căilor de acces pentru autospecialele de intervenție.
Anul trecut, din cauza nerespectării normelor antiincendiu, Biserica Sfântul Dumitru din Chişinău a fost cuprinsă de flăcări, care au adus pagube de aproape cinci milioane de lei.
NATALIA TOCARCIUC
CORNELIU VIERU
CHIRA BATRANAC


Cmentariile sunt închise