500 de euro pentru eliberarea unui permis de conducere

O femeie din Bălți ar fi pretins și primit, în repetate rânduri, bani pentru organizarea eliberării permiselor de conducere. Acum, aceasta riscă până la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență, transmite tv8.md.

Este vorba despre documentarea a cel puțin două cazuri, în care, potrivit celor doi denunțători, bănuita ar fi pretins și primit câte 500 de euro de la fiecare, sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare să evalueze pozitiv cunoștințele și să elibereze permisele de conducere de categoria ”B”. La scurt timp, femeia ar fi pretins încă câte 1 500 de lei pentru soluționarea problemei.

Ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul femeii, unde au găsit mai multe seturi de documente de școlarizare, între care și ale celor doi denunțători, fapt ce confirmă activitatea infracțională a acesteia. Ea a fost recunoscută în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 326 Cod penal – trafic de influență și reținută pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, bănuita riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Totodată, s-a stabilit că femeia nu este la prima încălcare a legii, un dosar penal pornit pe escrocherie, fiind deja transmis instanței de judecată pentru luarea unei decizii.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciul „Nord” al Procuraturii Anticorupție.

Cmentariile sunt închise

Hide picture