PROCURORUL GENERAL, CORNELIU GURIN ȘI-A PREZENTAT DEMISIA

Procurorul General al Republicii Moldova, Corneliu Gurin și-a prezentat demisia în fața plenului Parlamentului. Înainte da a face anunțul, Corneliu Gurin a ținut să aducă mulțumiri echipei care a lucrat asupra proiectului de Lege a Procuraturii, dar și deputaților, care au votat-o.

Vreau să vă mulţumesc pentru votarea Legii Procuraturii, se deschide un capitol decisiv. Sunt profund recunoscător celor care au participat, colegii din Procuratura Generală, dar şi deputaţilor, tuturor care au aparticipat”, a declarat Gurin.

Totodată, acesta a menționat că în prezent Republica Molodva s-a ales cu una dintre cele mai moderne legi din Uniunea Europeană cu privire la procuratură.

Gurin a mai adăugat că de la întâi martie își depune mandatul și demisionează. În concluzie, Procurorul General a adus mulțumiri și a urat succese deputaților.

Demisionez din data de unu martie. Voi transmite cererea respectivă la finele discursului vă solicit să o examinați și acceptați. Solicit să facem reforma de la vârful ănstituției să dăm semnal că începe o nouă etapă”, a declarant Procurorul General.

Corneliu Gurin a fost numit de către Parlament în funcţia de Procuror General al Republicii Moldova în aprilie 2013. Acesta a fost înaintat la această funcție de către președintele Parlamentului de atunci Marian Lupu.

Cmentariile sunt închise

Hide picture