O moldoveancă în vârstă de 46 de ani a ajuns pe banca acuzaților după ce a încercat să mituiască un polițist din Rusia, ca în consecință, să nu fie cercetată pentru omorul soțului.
Potrivit presei ruse, în data de șapte februarie, suspecta, a încercat să mituiască cu 2.900 de euro șefului departamentului de poliție din Federația Rusă, Astfel, ea a sperat că organele de drept nu vor afla dacă are legătură cu infracțiunea care a avut loc în Moldova. Momentul transferului de bani a fost fixat de o cameră ascunsă, transmite Unimedia.
Polițistul a refuzat să primească banii, iar în timpul anchetei femeia și-a recunoscut vina.
„Am vrut să rămân în Rusia și să încep viața de la zero. Acum eu nu știu ce să fac, vă jur. Am rămas singură. Nu am nici un ajutor, nici un sfat, nici un sprijin. Abia mai târziu mi-am dat seama că nu trebuia să fac asta”, spune moldoveanca.
Pentru a ascunde cele înfăptuite, femeia dorea să se stabilească în regiunea Saratov.
Cmentariile sunt închise