În Joia Mare de înaintea Paștelui 15 familii nevoiașe din Bălți, au primit daruri din partea colectivului asistenților sociali și a enoriașilor care frecventează Biserica Tuturor Sfinților din oraș.
Dulciuri, articole vestimentare, dar și tradiționalele ouă roșii și păscuțe o să facă ca acest Paște să fie mai fericite, susțin familiile care vor simți o altfel de atmosferă la aceste sărbători.
,,Desigur că ne vor fi de folos. Copiii vor fi bucuroși de dulciuri, păscuță, ouă. Aceasta este o sărbătoare luminoasă, pentru familie pentru copii”.
,,Ceva vom mai cumpăra, pentru ce am primit un mare mulțumesc, sunt foarte bucuroasă”.
,,Cum planificați să sărbătoriți Paștele? Nu știu, dacă o să avem bani o să face. Dacă n-o avem salariul nu o să facem”.
,,Îi mulțumesc Domnului, Dumnezeu dă totul și noi tot sub Dumnezeu suntem. Dacă Dumnezeu a decis că asta ne trebuie înseamnă așa și este”.
Părintele Vitalie Bîrlădeanu, Slujitor al Domnului la Biserica Tuturor Sfinților, susține că prin astfel de acțiuni ne demonstrăm nouă înșine că suntem mai buni.
PĂRINTELE VITALIE BÎRLĂDEANU
,,În aceste zile de sărbătoare s-au în oricare din sărbători, sunt binevenite actele de binefacere. Pentru ca să demonstrăm nu lumii ci noi înșine că suntem mai buni, să demonstrăm celor din jur, că prin astfel de acțiuni să întindă o mâină de ajutor celor sărmani”.
Inițiatorii acestei acțiuni de binefacere spun că aceasta este un prim pas de ai ajuta pe cei care au nevoie.
VERONICA MUNTEANU, ȘEFA DIRECȚIEI ASISTENȚĂ SOCIALĂ BĂLȚI
,,Am hotărât să venim și noi cu un mic ajutor în formă de suport, în formă de produse alimentare, de hăinuțe noi pentru copii, încălțăminte, dulciuri. Știm foarte bine că aceste familii duc foarte mari lipsuri. Pentru ei fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire”.
O astfel de acțiune de binefacere pentru familiile nevoiașe din Bălți este organizată pentru prima dată de către colectivul Direcției Asistență Socială în comun cu Biserica Tuturor Sfinților.
Cmentariile sunt închise