CONCURS INTERNAȚIONAL DE MUZICĂ CORALĂ ÎN PREMIERĂ ORGANIZAT DE UNIVERSITATEA DIN BĂLȚI

În premieră la universitatea din Bălți s-a desfășurat Concursul Internațional de Muzică Corală „Sărbătoarea Corului”. Evenimetul a fost organizat de Facultatea de Științe ale Educației, Psihologiei și Arte. Festivalul a adunat paticipanți din Moldova, România și Ukraina. Pe scena USARB au evoluat peste 20 de colective corale. Sărbătoare a început cu un mare marș, unde toți participanții au mers până la momumentul lui Ștefan Cel mare. 

 „Sub conducerea nemijlocită a doamnei doctor, lector Svetlana Postolachi, care este și președintele acestui Festival-concurs internațional. Care sunt așteptările noastre față de acest eveniment? În plan mare ne-am dori continuarea încetățenirii unui spațiu cultural la USARB. Și pentru cei care au dorit să cânte în cor dar nu au fopst destul de motivați pentru a face acest lucru.”

Concursul a fost pe categorii, iar colectivele corale au avut în repertoriu câte două piese. Prima categorie a fost cea a corurilor de la liceele de artă și școlile de muzică. A doua categorie a fost alcătuită de coruri din cadrul gimnaziilor și liceelor teoretice, urmată de coruri de tineret, ansambluri vocale și muzică sacră.

Marina Cosumov Șefa catedrei AEA

„Evenimentul a întrunit circa 350 de participanți, acest număr vorbește despre ceva. La noi nu prea se practică astfel de evenimente, căci necesită multă responsabilitate. Totuși este vorba despre interpeți coriști.” 

Concertul de amploare a avut nevoie de juriu competent și obiectiv. Astfel, concurenții au fost apreciați de personalități onorabile, precum: Svetlana Postolachi din Republica Moldova (USARB), George Dumitriu din România (Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași), Eugenia Bondari din Ucraina (Conservatorul A. V. Nejdanova din Odessa), Elena Marian din Republica Moldova (ASEM) și Margareta Tetelea din Republica Moldova (USARB).

George Dumitriu juriu DIN ROMÂNIA

 „Criteriile de jurizare sunt: sonoritatea corală, acurateția, simțul ritmic, acordajul, dificultatea pieselor și interpretarea. Acestea sunt criteriile valabile de evoluare a concursurilor naționale și internaționale corale.”

La fiecare categorie au fost desemnați câștigătorii pentru locul I, II și III. Premiul mare a fost obținut de oaspeții din Ukraina, corul cameral a Universității Pedagogice „C. D. Ușînschii”, dirijor Evghenia Bondari.

Evghenia Bondari  dirijor

 „Dacă sincer ne-am străduit mult să evoluăm în cel mai bun mod și sincer vorbind nu m-am așteptat la un asemenea trofeu. Am fost foarte cald întâlniți și suntem mândri de noi. Mai ales că nu posed limba română și când membrii juriului decideau cine va lua trofeul, eram surprinsă. Doresc concursului prospreritate în continuare, să adune tot mai mulți participanți care să primească plăcere de la ceea ce fac.”

[radium_embed_video title=”” link=”https://youtu.be/kL3QEmUTh0M” size=”720×1280″ fullwidth=”no” lightbox=”no” thumbnail=””]

Cmentariile sunt închise

Hide picture