Energia, politica și buzunarul cetățeanului, discutate la Bălți

Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în parteneriat cu Expert-Forum România, au organizat dezbateri publice cu privire la necesitatea reformării sectorului energetic din Moldova. Discuțiile au avut loc la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, sub genericul „Energia, politica și buzunarul cetățeanului”, unde a fost abordată necesitatea reformelor sectorului energetic, proiectele de interconectare energetică cu România și angajamentele externe neîndeplinite de țara noastră.

SERGIU TOFILAT, EXPERT ECONOMIC: „Guvernarea spune una și face alta. În primul rând, trebuie să conștientizăm că noi avem obligațiuni, care sunt stipulate în acordul de asociere și tratate internaționale. Noi suntem membri ai Comunității Energetice. Atâta timp, cât guvernarea nu va respecta aceste angajamente, noi vom fi sancționați. Ideea este că, dacă noi vrem să avem investiții, dacă noi vrem o dezvoltare stabilă a sectorului, noi trebuie să respectăm legislația.”

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre formarea tarifului la energie, dar și despre dependența de furnizori.

VLAD GHIȚU, CONSILIER MUNICIPAL BĂLȚI: „Vom vorbi despre calitatea serviciilor pentru populație, politica tarifară. Concomitent, vom vorbi despre securitatea energetică a Republicii Moldova, pentru că acest capitol avem o dependență foarte mare față de factorii externi, față de unele țări și nu avem o diversitate de surse atrase în acest domeniu.”

Expertul în domeniul energetic din România, Otilia Nuțu, crede, că cel mai important lucru, este, ca în câțiva ani, furnizorii să poată cumpăra gaze din mai multe surse, iar consumatorii, de la mai mulți furnizori. În acest sens, există interes din partea autorităților române, de a se implica la interconectarea cu Republica Moldova.

OTILIA NUȚU, ANALIST DE POLITICI PUBLICE „EXPERT  FORUM”  ROMÂNIA: „Acum, întâi și întâi, cel mai important lucru, este ca moldovenii să aibă acces la diferite surse de energie, în eventualitatea în care, se întâmplă ca Rusia, să decidă, că în 2019 nu va mai exista tranzitul de gaze prin Ucraina. Trebuie ca Moldova să fie cât mai interconectată, atât cu Ucraina, petru a primi surse de gaze direct, cât și cu România, unde, deocamdată, nu există o infrastructură. ”

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre necesitatea ca autoritățile de la Chișinău să adopte integral Pachetul Energetic III elaborat de Uniunea Europeană. Acesta prevede adoptarea legislației secundare în domeniul resurselor regenerabile. În așa mod, va fi facilitat accesul producătorilor de energie regenerabilă la rețelele de distribuție și transportare și vor fi stimulate investițiile.

DENIS CENUȘĂ, DIRECTOR DE PROGRAM „EXPERT GRUP”: „Este un eveniment de informare a publicului, organizat încă la Comrat și Cahul. Scopul este de a crea o atractivitate față de reformele din sectorul energetic în rândul cetățenilor. Multe lucruri nu sunt comunicate corespunzător de autorități sau nu sunt înțelese în măsura necesară de către public.

Republica Moldova a devenit parte a Comunității Energetice în anul 2010, însă a rămas la activ cu o serie de angajamente neîndeplinite. Experții au conchis că, în multe dintre cazuri, autoritățile centrale au apelat la asistența financiară și tehnică a Comunității energetice și a partenerilor de dezvoltare, deși într-un final au dat dovadă de lipsă de voință politică.

Cmentariile sunt închise

Hide picture