ÎȘI RIDICAU SALARIUL UNUI ANGAJAT INEXISTENT.TATĂL ȘI FIICĂ CONDAMNAȚI PENTRU DELAPIDAREA AVERII UNEI COMPANII DE ASIGURĂRI DIN BĂLȚI

Fostul director, împreună cu managerul reprezentaţiei Bălţi a unei companii de asigurări au fost condamnaţi pentru delapidarea averii companiei în proporţii deosebit de mari.

Procurorii anticorupţie au demonstrat că, pe parcursul anilor 2005 – 2009, fostul director, în complicitate cu managerul reprezentaţiei Bălţi a companiei de asigurări, care sunt tată şi fiică, au însuşit ilegal mijloace băneşti în valoare de aproximativ 133 mii lei – bani alocaţi de oficiul central al companiei pentru remunerarea muncii unui agent de asigurări, care, în realitate, nu a activat nici o zi în cadrul respectivei companii.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au stabilit că acest lucru a fost posibil după ce inculpaţii au falsificat semnăturile „agentului” în documentele de achitare a salariului angajaţilor şi în borderourile de eliberare a cardurilor bancare, în rezultat ei au intrat în posesie cardul bancar eliberat pe numele „agentului de asigurări”.

Pentru delapidarea averii străine fostul manager a fost condamnat la 8 ani închisoare, iar fostul director a fost liberat de pedeapsa penală și internat într-o instituţie psihiatrică.

Irina BAXAN
Chira BATRANAC

Cmentariile sunt închise

Secret Link
Hide picture