O delegaţie din patru clerici, condusă de ÎPS Mitropolit Vladimir, se va deplasa la Tel-Aviv cu o cursă de avion comercială în Joia Paștelui pentru a aduce Lumina Sfântă în R. Moldova.
„În ziua de sâmbătă, dis-de-dimineaţă, ne vom deplasa în oraşul vechi, Cetatea Ierusalimului, la mormântul Mântuitorului, unde conform tradiţiei se aprinde Lumina Sfântă, în jurul orei 14:00. Sâmbătă seara, în ajun de Paşte, Lumina Sfântă va fi adusă, în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Capitală. Sfânta Lumină va fi împărțită preoţilor şi credincioşilor, care o vor răspândi în întreagă ţară”, a declarat secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, citat de Ziarul Naţional.
Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în R. Moldova pentru a 16-a oară consecutiv.
Aceasta este considerată un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormântul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare.
Cmentariile sunt închise