ȘEFUL CONSILIULUI PENTRU DETERMINAREA DIZABILITĂŢILOR DIN BĂLȚI, ÎN VIZORUL CNA

Directorii consiliilor republicane și teritoriale pentru determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă au nimerit în vizorul Centrului Național Anticorupție. Mai multe percheziţii au fost efectuate miercuri de către ofiţerii anticorupţie în birourile de serviciu ale acestora. Ei sunt bănuiţi de corupere pasivă, prin estorcare şi pretindere de mită de la cetăţeni pentru acordarea sau reconfirmarea gradelor de invaliditate. Printre aceștia se regăsește și Șeful Consiliului Teritorial din Bălţi.

Estimativ, sumele estorcate pentru un certificat variau de la 1000 de lei până la 15 000 de lei, iar pentru aceşti bani şefii Consiliilor includeau date denaturate în rapoartele de expertizare şi în certificatele privind gradul de dizabilitate. Potrivit informaţiilor preliminare, mijloacele financiare colectate de către şefii consiliilor teritoriale erau transmise persoanelor publice din cadrul aparatului central al Consiliului naţional.

Potrivit materialelor acumulate, s-a stabilit că, pe parcursul anului 2015, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Familiei a recepţionat un număr impunător de petiţii privind dezacordul unor cetăţeni faţă de stabilirea gradelor de invaliditate de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (CNDDCM). Aceştia au reclamat că şefii Consiliilor ar fi facilitat acordarea gradelor de dizabilitate unor persoane, iar pentru aceste servicii ar fi estorcat diferite sume de bani.

Cmentariile sunt închise

Hide picture