Guvernul R. Moldova trebuie să plătească Fabricii de Zahăr din Ghindești, Florești, 2 milioane de euro. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat, pe 27 aprilie 2021, hotărârea în cazul unui litigiu dintre cele două părți care își are originea în 1998. Judecătoria Economică de Circumscripție Chișinău a obligat atunci fabrica să achite Băncii de Economii (BEM) 11,6 milioane de lei și 1 milion de dolari pentru credite nerambursate, transmite anticoruptie.md.
În hotărârea principală din 3 decembrie 2019, Înalta Curte a constatat că după anularea deciziei naționale, prin admiterea cererii de revizuire, a fost încălcat Articolul 6 § 1 din Convenție și Articolul 1 Protocolul nr. 1. Astfel, Curtea a acordat companiei reclamante 2 milioane de euro cu titlu de prejudiciu material.
Printr-o decizie irevocabilă din 13 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis parțial un recurs al fabricii și a obligat BEM să îi restituie 1,5 de euro. La aceeași dată, CSJ a pronunțat o încheiere irevocabilă prin care a restituit recursul BEM ca fiind tardiv. CSJ a notificat BEM la 14 noiembrie 2007, în timp ce recursul fusese depus la 7 decembre 2007.
Cu toate acestea, la 30 octombrie 2008, examinând recursul băncii BEM, CSJ a casat decizia sa irevocabilă din 13 martie 2008 și decizia Curții de Apel Economice din 16 octombrie 2007 și a dispus rejudecarea cauzei.
Foto: anticoruptie.md.

Comentariile sunt închise