Cetăţenii Republicii Moldova vor beneficia de un număr mai mare de servicii medicale acoperite din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Guvernul a aprobat, în şedinţa din 11 mai o decizie privind modificarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, transmite ipn.md.
Potrivit executivului, în lista serviciilor prestate la nivelul medicinii de familie au fost incluse şi cele de prevenire şi depistare precoce a maladiilor, cât și de consiliere pentru renunţarea la fumat, asigurare cu contraceptive a tinerilor din grupurile vulnerabile şi de risc.
Totodată, este prevăzută acoperirea cheltuielilor pentru asistenţa stomatologică în volum deplin acordată copiilor cu vârsta de până la 12 ani, pentru protezele individuale a pacienţilor cu tumori maligne, precum şi serviciilor de reproducere umană asistată medical.
Excepţie reprezintă protezarea şi restaurarea dentară. În scopul iniţierii reabilitării precoce a copiilor până la vârsta de 3 ani, în Programul unic au fost introduse serviciile de intervenţie timpurie la copiii nou-născuţi până la vârsta de 3 ani cu cerinţe speciale/tulburări de dezvoltare şi risc sporit, şi familiile acestora.

Comentariile sunt închise