ANTA eliberează 500 de autorizații pentru transportatorii de mărfuri pe teritoriul Federației Ruse

222

Agenția Națională Transport Auto eliberează 500 de autorizații pentru efectuarea transportului bilateral, tranzit de mărfuri pe teritoriul Federației Ruse. Acestea sunt acordate de către partea rusă în conformitate cu decizia stabilită în cadrul unei ședințe a Comisiei Mixte,  din domeniul transportului rutier internațional, transmite agora.md.  

Autorizațiile se eliberează pentru ansamblul de autovehicule și remorci cu capacitatea de încărcare mai mare de 3,5 tone sau cu masa totală mai mare de 6 tone. Operatorul de transport trebuie să prezinte la eliberare o scrisoare de formă deschisă pentru operațiunea de transport pentru care solicită autorizația.

Astfel, se eliberează câte o autorizație pentru operatorii de transport rutier care dețin 1–3 autovehicule sau câte o autorizație pentru fiecare 3 autovehicule, dar nu mai mult de 15 autorizații pentru operatorii de transport rutier care dețin mai mult de 3 autovehicule.

Amintim că luni și marți, mai mulți șoferi de tiruri au ieșit în stradă și au blocat traseul Bălți-Chișinău, porțiunea de la intrarea în orașul Bălți. Transportatorii cer de la autoritățile moldovenești să ceară și ei de la Federația Rusă, la rândul lor, majorarea numărului de autorizații de intrare a camioanelor noastre pe teritoriul acestui stat. Oamenii spun că, în lipsa acestor autorizații, marfa este transportată de șoferii din alte țări, iar ei rămân fără lucru.

Cmentariile sunt închise