CÂȚI BANI FACE ANUAL GRUPAREA ISLAMICĂ?

CUTREMUR PUTERNIC ÎN SUDUL JAPONIEI. NOUĂ OAMENI AU MURIT

Nouă oameni au murit şi peste 900 au fost răniţi, după cutremurul de 6,2 pe Richter care a zguduit Japonia. De asemenea, alte 44 de mii de persoane au fost evacuate. Seismul a fost urmat de 17 replici cu magnitudini între 6 şi 4,5 pe Richter, plus alte aproape 100 de replici mai mici. Guvernul a mobilizat poliţişti, pompieri şi soldaţi pentru operaţiunea de salvare. Cea mai apropiată centrală nucleară, aflată la 120 de kilometri de epicentru, nu a fost în pericol.

Cutremurul a durat doar 30 de secunde. Pe scara folosită în Japonia, seismul a fost de categoria 7, adică cea mai mare. Este primul cutremur de această magnitudine care loveşte insula Kyushu.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de doar 10 kilometri, de aceea pagubele au fost importante. Potrivit presei locale, o mare parte din zidul castelului Kumamoto, monument istoric, s-a prăbuşit, iar cel puţin 20 de locuinţe au fost distruse. De asemenea, un tren de mare viteză a deraiat, dar, din fericire, garnitura se retrăgea în depou, aşa că nu erau pasageri la bord. Zeci de mii de oameni au petrecut noaptea sub cerul liber.

Cutremurul a provocat şi numeroase incendii, iar unele drumuri au fost avariate. Singura centrală nucleară funcţională a Japoniei, situată la 120 de kilometri de epicentru, nu a fost afectată.

digi24.ro

CÂȚI BANI FACE ANUAL GRUPAREA ISLAMICĂ?

Anual, gruparea Stat Islamic face circa 3 miliarde de dolari din traficului de droguri, arme și contrabanda cu petrol.

Potrivit unui procuror italian, Franco Roberti, ”este vorba despre un trafic care necesită o rețea vastă de complicități externe, care interacționează cu economia așa-zisă reală prin intermediul paradisurilor fiscale și al rețelelor de transfer de bani”.

Acesta a declarat în cadrul unei conferințe la Roma că există ”legături tot mai strânse între organizații criminale de tip mafiot și terorismul internațional, care are nevoie de bani la discreție, arme, documente false, structuri logistice pe care aceste organizații sunt perfect în stare să le furnizeze”.

realitatea.md

EȘEC JENANT! COREEA DE NORD A ÎNCERCAT SĂ LANSEZE O RACHETĂ

Coreea de Nord a încercat – şi a eşuat – să lanseze ceea ce experţii consideră că era o rachetă balistică transmite Reuters, citat de hotnews.ro.

Racheta a fost detectată și urmărită de către Centrul de comandă strategic american. Credem că este o lansare eșuată”, a precizat un responsabil american din domeniul apărării sub acoperirea anonimatului.

Armata sud-coreeană se aștepta ca Phenianul să efectueze teste cu rachete balistice cu rază medie de acțiune pentru a marca aniversarea fondatorului regimului nord-coreean. Phenianul nu ratează de fapt niciodată ocazia de a marca data de 15 aprilie, ziua de naștere a lui Kim Ir Sen (1912-1994), cu defilări sau tiruri de rachete.

SPANIA: DOI MORȚI ȘI NOUĂ DISPĂRUȚI

Două persoane și-au pierdut viața și nouă sunt date dispărute după prăbușirea unui imobil de locuințe, joi, din cauze necunoscute, într-o stațiune de pe insula spaniolă Tenerife din arhipelagul Canare, au informat vineri autoritățile, transmite AFP.

Vineri în zori, echipele de salvare au extras de sub dărâmături trupul celei de-a doua victime, o femeie, după ce primul cadavru, tot al unei femei, fusese găsit joi seară.

Sunt în continuare dați dispăruți nouă din cei 28 de locuitori ai imobilului de patru etaje, situat pe Playa de Los Cristianos, foarte frecventată de turiști, un fost port pescăresc devenit una dintre stațiunile cele mai populare din Tenerife, în orașul Arona.

Trei persoane — un tânăr italian și două spaniole — au fost rănite, dintre care una grav. Patru imobile din vecinătate au fost evacuate, iar zeci de familii au fost cazate provizoriu la rude, în hoteluri sau campinguri.

agerpres.ro

UCRAINA ARE UN NOU PREMIER

Ucraina are un nou premier, cel mai tânăr din istoria sa. Volodimir Groisman a fost confirmat în funcţie de parlamentarii de la Kiev.

În vârstă de 38 de ani, Volodimir Groisman este fostul preşedinte al Parlamentului şi un aliat al preşedintelui Petro Poroşenko. El promite să continue reformele proeuropene şi lupta împotriva corupţiei.

Volodimir Groisman îl înlocuieşte pe Arseni Iaţeniuk, cel care a demisionat la sfârşitul săptămânii trecute.
Acesta a fost premier al Ucrainei în ultimii doi ani, dar şi-a dat demisia după ce a fost acuzat de corupţie şi de incapacitatea de a implementa reforme.

digi24.ro

CANADA INTENȚIONEAZĂ SĂ LEGALIZEZE SINUCIDEREA ASISTATĂ MEDICAL

Canada face un pas înainte spre legalizarea sinuciderii asistate medical, guvernul liberal a înaintat joi un proiect de lege care le va permite adulţilor conştienţi ce suferă de o boală incurabilă să apeleze la o astfel de soluţie, măsura aplicându-se deja în provincia Quebec.

Este un subiect extrem de personal care ne vizează pe toţi, dar şi pe familiile noastre”, a declarat premierul Justin Trudeau, subliniind „impactul semnificativ al unei astfel de legi asupra vieţii zilnice a canadienilor”. Tatăl prim-ministrului a refuzat să fie tratat de cancer și a decedat în anul 2000.

Fără a ajunge până la eutanasie ca în Olanda, Belgia sau Luxemburg şi refuzând să vorbească, la fel ca în Suedia, de sinucidere asistată medical, ci de „ajutor medical pentru a muri”, Canada deschide posibilitatea ca adulţii să poată cere să li se pună capăt suferinţelor.

Un astfel de ajutor medical va fi accesibil adulţilor care îşi dau consimţământul şi sunt conştienţi şi care suferă de o boală gravă, incurabilă şi ireversibilă, şi prin urmare moartea este previzibilă, a precizat ministrul justiţiei, Jody Wilson-Raybould.

Persoanele care vor înainta o astfel de cerere vor trebui să se prevaleze „de doi martori independenţi” şi să obţină acordul a doi specialişti în sănătate care să poată atesta că este vorba de o „alegere lucidă”, a explicat Jody Wilson-Raybould.

Numai cetăţenii canadieni vor avea dreptul să ceară sinuciderea asistată medical. Parlamentarii urmează să se pronunţe asupra legii în următoarele câteva săptămâni. Legea este de aşteptat să treacă, deoarece liberalii premierului Trudeau deţin majoritatea în parlament.

Sondajele arată că sinuciderea asistată medical are o susţinere puternică printre canadieni.

jurnal.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture