Cum vor arăta călătoriile cu avionul din 15 mai. Măsurile ce vor fi adoptate de UE

20 de state din Uniunea Europeană, inclusiv România, solicită ca operatorii aerieni să nu mai fie obligaţi să returneze banii pentru zborurile anulate, în termen de 7 zile, aşa cum prevede legislaţia acum.

Banii ar putea fi daţi înapoi după o perioadă mai mare, dacă pasagerii nu acceptă vouchere pentru alte curse.

Comisia Europeană s-a opus deocamdată şi cere respectarea legislaţiei. Oficialii europeni, vor anunţa noile reguli, după 15 mai. Cel mai probabil ar putea fi vorba de purtarea măştilor şi nu de scaune libere, sau pereţi despărţitori, în avioane.

Miniştrii transporturilor din Uniunea Europeană şi comisarul European cred că este puţin probabil ca transporturile internaţionale să fie reluate după 15 mai.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: “Pentru o perioadă limitată de timp să ofere vouchere pentru zborurile pasagerilor ale căror curse au fost anulate pe motive de covid. Iar în momentul în care vom începe să operăm, vom decide şi cum acordăm acele vouchere, în cât timp sau restituim banii, pentru că nu am eliminat această variantă, dar nu putem în 7 zile aşa cum scrie în regulament. Cred că recomandările finale vom regăsi această posibilitate.”

Ministrul Transporturilor susţine că operatorii au probleme financiare grave şi nu ar trebui obligaţi să returneze banii pentru bilete în şapte zile.

Adina Vălean, comisar european pentru transporturi: “Comisia europeană refuza să modifice legislaţia privind drepturile pasagerilor pentru că este legislaţie, ceea ce încercam să facem, recomandări statelor membre să facă voucherele mai atractive.”

Ar putea fi creat un fond de garantare a biletelor, iar cei care nu au primit banii se pot adresa protecţiei consumatorilor.

Referitor la distanţarea socială în avioane, Comisia Europeană nu vă recomanda pereţi despărţitori, iar scaunele libere între pasageri ar genera o pagubă financiară prea mare.

Adina Vălean, comisar european pentru transporturi: “Favorizarea schimburilor de documente în mod electronic în mai multe moduri pentru a veni cât mai puţin în contact purtarea echipamentului de protecţie minim, probabil masca.”

Cu alte cuvinte, companiile aeriene vor insista să faceţi check-in-ul online, de acasă. În acest moment, pe aeroport, este gratuit dacă zburaţi cu operatorii clasici. Companiile low-cost taxează destul de mult această opţiune. Evident, totul se face pentru a reduce interacţiunea cu personalul aeroportuar.”

Referitor la transportul internaţional rutier, ministrul Transporturilor susţine că autocarul ar putea folosi culoarele verzi ale transportului de marfă.

Totuşi, minstrul transporturilor nu recomandă călătoria în afara ţării după 15 mai şi cere respectarea regulilor impuse.

Comisia Europeană nu vede cu ochi buni propunerea şi recomandă păstrarea coridoarelor doar pentru transportul de marfă.

Bruxellesul va veni cu recomandări şi un regulament unic abia la mijlocul lunii mai.

Sursa: stirileprotv.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture