Despre retragerea avioanelor rusești din Siria și dorința unui miliardar de a deveni nemuritor

RUSIA A ÎNCEPUT SĂ-ȘI RETRAGĂ FORȚELE ARMATE DIN SIRIA

Un prim grup de avioane de transport și bombardiere ruse au decolat marți de la baza Hmeimim din Latakia (nord-vestul Siriei) spre Rusia în cadrul retragerii principalei părți a contingentului militar rus din această țară, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.

Primul grup de avioane ruse a zburat de la baza aeriană din Hmeimim spre baza lor de staționare permanentă din Rusia”, a indicat ministerul într-un comunicat, a doua zi după anunțul surpriză al președintelui Vladimir Putin, care a ordonat restrângerea prezenței militare ruse desfășurate în Siria de la 30 septembrie.

Cu toate acestea, Moscova a anunțat că va menține în continuare cele două baze ale sale aeriene — de la Tartus și Hmeimim — iar unii experți militari afirmă că Rusia va continua raidurile împotriva pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, relevă portalul Gazeta.ru, care a încercat să descifreze ce se ascunde în spatele anunțului făcut de Kremlin.

Înainte ca Putin să ordone retragerea din Siria, ministrul său al apărării, Serghei Șoigu, a prezentat un bilanț al campaniei aeriene ruse în Republica Arabă Siriană. Astfel, peste 2.000 de jihadiști, inclusiv originari din Rusia, între care 17 comandanți de război, au fost eliminați în cursul a peste 9.000 de raiduri. Aviația rusă a distrus 209 de unități de producție de petrol și cel puțin 2.000 de mașini-cisternă care se ocupau de livrarea ilegală de țiței.

agerpres.ro

CINCI PRINCIPII ÎN RELAȚIA UNIUNII CU RUSIA

Miniştrii de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit în mod unanim asupra a “cinci principii directoare” ale politicii blocului faţă de Rusia, relatează Radio Europa Liberă.

Anunţul a fost făcut luni de către Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini, în urma unei reuniuni cu cei 28 de miniştri europeni.

În primul rând Rusia trebuie să respecte şi să implementeze deplin acordurile de la Minsk, încheiate în februarie 2015, iar Bruxellesul nu va recunoaşte anexarea “ilegală”, în martie 2014, a Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, a declarat Mogherini.

Consolidarea relaţiilor UE “cu partenerii noştri din (Europa de) Est şi alţi vecini, inclusiv din Asia Centrală” şi independenţa energetică a Uniunii reprezintă totodată principii.

Şefii diplomaţiilor au recunoscut, de asemenea, necesitatea unui “angajament selectiv cu Rusia în probleme de politică externă” precum războiul din Siria şi lupta împotriva terorismului, a precizat Mogherini.

Voinţa unei susţineri tot mai mari a societăţii civile ruse” este al cincilea principiu convenit luni a mai declarat şefa diplomaţiei europene.

Bruxelles-ul cere băncilor europene să nu finanțeze deficitul Rusiei.

Pe fondul acestor decizii politice, Financial Times scrie că Bruxelles-ul a cerut băncilor europene să fie prudente în achiziționarea primei emisiuni de bonduri lansată de Rusia după impunerea sancțiunilor Occidentale.

Relațiile UE_Rusia s-au deteriorat masiv după ce Moscova a început destabilizarea Ucrainei, Uniunea alăturându-se SUA în impunerea de sancțiuni la adresa persoanelor și entităților care au sprijinit anexarea Crimeei.

Unitatea Europei în acest demers a fost deseori pusă la încercare, Rusia făcând lobby puternic în ţările europene prietene – Italia, Ungaria, Grecia şi Cipru, în speranța că vor sparge consensul european.

cursdeguvernare.ro

TRAGEDIE ÎN TIMPUL UNUI EXERCIȚIU MILITAR

Accident aviatic în Ecuador. Un avion al armatei, la bordul căruia se aflau 22 de persoane, s-a prăbușit într-o provincie din estul țării. Nicio persoană nu a supraviețuit accidentului, a anunțat președintele Rafael Correa.

Un avion al armatei s-a prăbușit la Pastaza. Erau 22” de persoane la bord, a scris șeful statului pe contul său de Twitter. Acesta și-a exprimat „tristețea profundă”, iar câteva minute mai târziu a adăugat că „nu există supraviețuitori”. Dintre cei 22 de oameni aflați la bordul aeronavei, 19 erau parașutiști. Aceștia urmau să participe la un exercițiu militar, transmite BBC News.

Cauza accidentului nu este cunoscută. Ministrul apărărăii din Ecuador și mai multe echipaje au plecat spre locul accidentului.

libertatea.ro

TABLOURILE FURATE DIN ITALIA AR PUTEA FI IN MOLDOVA

Zece cetăţeni moldoveni şi doi italieni au fost arestaţi în cadrul unei investigaţii declanşate după furtul a 17 tablouri, în noiembrie 2015, dintr-un muzeu din Verona, autorităţile italiene suspectând că picturile furate sunt în Republica Moldova, informează site-ul cotidianului La Repubblica.

Indivizi înarmaţi şi având cagule pe feţe au atacat, pe 18 noiembrie 2015, Muzeul Castelvecchio din oraşul italian Verona, furând 17 tablouri expuse după imobilizarea unui agent de securitate. După sustragerea operelor de artă, hoţii au fugit cu maşina agentului de pază, vehiculul fiind găsit după câteva zile în oraşul Brescia.

În cursul investigaţiei, autorităţile au arestat zece cetăţeni moldoveni, inclusiv nouă pe teritoriul Republicii Moldova, şi doi italieni.

Tablourile furate – operele unor pictori precum Tintoretto, Rubens, Mantegna, Pisanello, Caroto – nu au fost încă recuperate, autorităţile suspectând că sunt ascunse în Republica Moldova.

mediafax.ro

UN MILIARDAR RUS VREA SĂ OBȚINĂ NEMURIREA

Un miliardar rus vrea să obţină nemurirea transferându-şi creierul într-un computer. Dmitry Itskov a fondat o organizaţie ce colaborează cu o reţea de oameni de ştiinţă din domenii ca neurologia şi robotica. Demersul său nu este luat însă în serios de unii cercetători.

Omul de afaceri în vârstă de 35 de ani vrea să devină nemuritor, “transferându-şi” conştiinţa într-un computer. Iar computerul nu trebuie să fie neapărat un calculator de birou, cum am putea crede, ci un robot umanoid. Excentricul rus se gândeşte chiar că va putea exista după moartea fizică şi sub forma unei holograme, potrivit The Independent.

Omul de afaceri a înfiinţat în 2011 o organizaţie, “2045 Initiative”, la care lucrează oameni de ştiinţă, care caută o soluţie pentru ca visul miliardarului să devină realitate.

Dmitry Itskov a devenit subiectul unui documentar intitulat “Nemuritorul” şi difuzat de BBC Horizon. “În următorii 30 de ani mă voi asigura că vom putea deveni cu toţii nemuritori. Am 100% încredere că acest lucru se va întâmpla. Altfel, nu aş fi început acest proiect“, spune miliardarul.

Progresele în domeniul Inteligenţei Artificiale sunt o realitate, iar exemplele s-au înmulţit în ultima perioadă: de la bărbatul paralizat din California care-şi mişcă mâna robotizată cu puterea minţii, până la androidul Erica, robotul umanoid spectaculos, creat de cercetătorii japonezi.

Şi totuşi, nu toată lumea crede că miliardarul rus e în toate minţile. Un neurolog celebru spune pentru postul de televiziune amintit că ideea este “prea stupidă” şi că “pur şi simplu nu poate fi pusă în practică“.

diacaf.com

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture