Imagini periculoase surprinse de o cameră de supraveghere a traficului din provincia chineză Huzhou. Conducătorul unui sedan de culoare albă a provocat un adevărat dezastru după ce s-a oprit pe banda unei autostrăzi.
Pentru că a încurcat direcţia de deplasare sau ar fi uitat să vireze la timpul şi în locul potrivit, acesta s-a oprit, s-a gândit pe unde trebuie să o ia şi a început mişcarea, dar nu înainte de a provoca câteva accidente rutiere, relatează Autoblog.
Un camionagiu care a încercat să evite impactul în cele din urmă s-a răsturnat, iar un altul a întors rapid volanul şi a derapat cu tot cu remorcă, până aproape de autoturismul a cărui proprietar a plecat de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
Mai multe portaluri de ştiri din China afirmă că la volan s-ar fi aflat o femeie şi deocamdată nu s-a anunţat dacă a fost găsită pentru a fi sancţionată. Şoferul din camionul răsturnat a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Comentariile sunt închise