Guvernatorul regiunii italiene Lombardia, investigat pentru o tranzacţie cu echipamente medicale

Guvernatorul regiunii italiene Lombardia, cea mai afectată de pandemia de coronavirus, Attilio Fontana, este investigat pentru o presupusă fraudă legată de un contract de achiziţie de echipamente sanitare încheiat cu o companie controlată de cumnatul său, relatează duminică agenţia DPA, citată de Agerpres.

Fontana susţine că nu a avut cunoştinţă de faptul că regiunea pe care o conduce a încheiat în aprilie un contract de peste 500.000 de euro pentru achiziţia unor uniforme medicale de la compania de textile Dama, controlată de Andrea Dini, cumnatul său, şi în care soţia sa, Roberta, deţine 10% din acţiuni.

După ce presa a dezvăluit afacerea, Andrea Dini a decis în luna mai să doneze aceste echipamente autorităţilor sanitare din Lombardia. Dar pentru a-i compensa cumnatului său pierderea suferită astfel, Attilio Fontana a încercat să-i transfere acestuia în luna mai 250.000 de euro într-un cont personal în Elveţia. Transferul bancar a fost marcat drept suspect de către autorităţile pentru prevenirea spălării banilor, astfel că în final Fontana l-a anulat.

Într-o declaraţie acordată publicaţiei La Stampa, el a calificat această situaţie drept ”absurdă” şi s-a apărat de acuzaţiile că ar fi comis vreun delict. ”Care este infracţiunea ? De obicei oamenii sunt investigaţi pentru că încearcă să ia bani ilegal. Or, eu aş putea să intru în istorie ca primul politician investigat pentru încercarea de a da bani”, spune guvernatorul regiunii Lombardia.

Attilio Fontana provine din partidul de extremă-dreapta Liga, aflat în opoziţie şi condus de Matteo Salvini, acesta din urmă considerând că această investigaţie este un atac condus de procurori cu motivaţie politică.

Sursa: digi24.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture