INCENDIU DIN CANADA A SCĂPAT DE SUB CONTROL

Incendiul de vegetaţie din provincia canadiană Alberta este în continuare scăpat de sub control, au declarat oficiali, citaţi de site-ul postului Deutsche Welle, un expert spunând că stingerea focului ar putea dura câteva luni.

Incendiul, care a condus la evacuarea oraşului Fort McMurray, a acoperit peste 200.000 de hectare până la miezul nopţii trecute, dublându-şi dimensiunea într-o singură zi, potrivit Agenţiei pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă din Alberta.

Temperaturile ridicate şi rafalele puternice de vânt asigură condiţii pentru ca focul din regiunea Alberta, bogată în nisipuri petroliere, să se extindă.

Focul rămâne unul periculos şi scăpat de sub control“, a spus ministrul canadian pentru Siguranţa Publică, Ralph Goodale.

Incendiul nu este sub nicio formă sub control“, a afirmat la rândul său, Rachel Notley, premierul provinciei Alberta.

Aceasta a spus că aproximativ 12.000 de persoane au fost transportate din regiune cu avionul în ultimele două zile, şi că în jur de 7.000 au reuşit să părăsească zona în siguranţă, în convoaie escortate de poliţie pe autostradă.

Peste 80.000 de persoane au evacuat oraşul Fort McMurray, după ce incendiul puternic de vegetaţie a cuprins zona bogată în nisipuri petroliere.

Oficialii au spus că le este imposibil să spună când se pot întoarce locuitorii, în condiţiile în care reţeaua de electricitate a oraşului este deteriorată, iar apa nu este potabilă.

Nu au fost raportate decese cauzate de acest incendiu, care a izbucnit în urmă cu o săptămână. Cel puţin 1.600 de case şi alte clădiri au fost distruse de flăcări.

sursa mediafax.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture