Istoria Valentinei Buruiana care și-a pierdut mama din cauza COVID-19: O viață întreagă e legată de mama

Proiectul dat este  realizat de Ministerul Sănătății în parteneriat cu UNICEF Moldova, World Health Organization in Moldova și cu suportul USAID Moldova.

0

Ea este Valentina Buruiana, femeia și-a pierdut mama cu un an în urmă fiind răpusă de COVID-19. Cu multă durere Valentina mărturisește că o viață întreagă e legată de mama, iar la moment femeia privește fotografiile mamei  și nu îi vine a crede că acest lucru s-a întâmpat anume cu ea. 

 „Într-o dimineață, am văzut că nu o mai pot ajuta cu nimic. A venit ambulanța, iar medicii au spus că nu este altă soluție decât internarea. Plecam cu speranță, dar ceva îmi spunea că e prea târziu. Regret că nu am putut fi alături. Ea a avut încredere în mine și a sperat că o voi ajuta. S-a stins după două săptămâni.”
Valentina afirmă că din păcat mulți, poate din neștiință, se consideră nemuritori, că la ei nu se referă asta, că se vor îmbolnăvi alții, dar nu ei. Femeia vede la moment doar o singură ieșire din situație, un simplu vaccin care ne poate proteja  sau chiar dacă va veni boala, nu va fi atât de grav.
Menționăm faptul că  vaccinarea ne protejează de formele grave și decesele provocate de COVID-19. Vă îndemnăm să mergeți la orice centru de vaccinare, fără programare, doar cu buletinul de identitate sau să contactați medicul de familie.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture