Livada de cireșe – Afacere dulce sau amară? Cu ce probleme se confruntă producătorii autohtoni

Pentru că recolta de cireșe timpurii a avut mult de suferit în acest an. Producătorii se grăbesc să comercializeze soiurile mai târzii pentru a nu rămâne în pierderi. Familia Novac din Florești, am surprins-o într-o livadă de cireși. Împreună cu copiii au venit să culeagă fructele, pentru a le duce la piața din localitate.

Ambii soți au deja un loc de muncă. Însă și-au dorit o afacere de familie, care să le ofere șansa de a evada în sânul naturii. De asemenea menționează Larisa Novac își doresc să aducă pe piața noastră un produs natural-autohton.

Sergiu Novac spune că tratamentul copacilor îl efectuează de 3 ori pe an, până la formarea fructului, pentru a obține o pulpă naturală.

În anul 2013 au plantat primii puieți de cireș, iar anul trecut s-au bucurat de prima roadă.

Cireșe din livada de la Florești au ajuns la moldoveni din diferite țări ale lumii. Anul acesta însă, concetățenii noștri nu se vor putea delecta cu gustul fructelor, din cauza pandemiei.

Au decis să nu ceară ajutorul statului pentru mica lor afacere, pentru a evita un posibil refuz și birocrația, dar s-au împiedicat cu alte probleme.

Pentru ca puieții să nu dispară, iar pomii să nu fie distruși, soții Novac sunt nevoiți să fie și paznici la livadă.

Ca și în întreg sectorul economic, pandemia și-a lăsat amprenta și asupra afacerii lor.

Livada soților Novac se întinde pe o suprafață de 2 ari.

Livada de cireșe – Afacere dulce sau amară?

Livada de cireșe – Afacere dulce sau amară?Cu ce probleme se confruntă producătorii autohtoni

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Donnerstag, 18. Juni 2020

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture