Plan îndrăzneţ al britanicilor: În centrul Oxford vor avea acces numai maşinile electrice

Până în anul 2035, autorităţile de la Oxford doresc să transforme centrul oraşului într-o „Zonă cu Zero Emisie”, elaborând un plan de a interzice toate autoheviculele care folosesc combustibili fosili, relatează Descopera.ro.

Iniţiativa va avea loc în câteva faze, prima având loc în 2020. Oficialii susţin că, în special în centrul oraşului, nivelul de dioxid de azot este extrem de ridicat, scrie Science Alert.

De asemenea, stabilirea unei „Zone cu Zero Emisie” în centrul oraşului poate reduce nivelul de poluanţi şi cu 74% pe unele străzi.

Toţi cei care conducem sau folosim vehicule pe benzină sau motorină prin Oxford contribuim la aerul toxic al oraşului. Toată lumea trebuie să-şi facă partea – de la guvern la autorităţi locale, la afaceri şi la localnici”, a precizat John Tanner, un consiler de la Oxford.

Fiind locul unde se găseşte cea mai veche universitate din spaţiul anglo-saxon, centrul oraşului Oxford este alcătuit din clădiri istorice şi străzi înguste, ceea ce înseamnă trafic îngreunat, iar emisiile sunt mai concentrate decât de obicei.

Primele autovehicule care ar fi interzise ar fi cele de transport de persoane, urmând apoi şi maşinile de marfă.

Oxford nu este singurul oraş din Marea Britanie şi din lume care se confruntă cu o astfel de problemă. Din septembrie 2020, părţi din centrul Londrei vor putea fi străbătute cu maşini electrice sau cu maşini normale numai în urma achitării unei taxe.

Mai mult decât atât, Marea Britanie plănuieşte să interzică cumpărarea de maşini care folosesc combustibil fosil, iar ţări precum Franţa şi China au planuri similare.

Astfel, planul oficialităţilor de la Oxford este în contextul eforturilor internaţionale de a îmbunătăţi calitatea aerului în zonele aglomerate şi în ultimă instanţă, de a lupta împotriva deteriorării mediului şi a schimbărilor climatice.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture