Universitatea din Bălţi, fără rector. Află cine poate deveni cel de-al nouălea conducător

Rectorul Univeristăţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi va fi ales în cel de-al doilea tur. Asta după ce în prima etapă, candidaţii nu au acumulat numărul de voturi necesar. Este vorba despre: Eduard Boiştean, Gheorghe Neagu, Natalia Gaşiţoi şi Pavel Topală.

Anatol Moraru, preşedintele comisiei electorale USARB: „Din cei 247 de lectori înscrişi în listă au participat la votare 222 şi rezultatele sunt următoarele: Natalia Gașițoi – 109 voturi, Pavel Topală – 77 de voturi, Gheorghe Neagu – 23 de voturi şi Eduard Boișteanu – 10 voturi. Consiliul de Dezvoltare Strategică Instituțională va decide, dar conform regulamentului va fi turul doi.”

Cadrele didactice ale universităţii îşi doresc un viitor prosper.

Ala Trusevici, doctor coferenţiar: „Pentru eu cred că un viitor mai prosper al universităţii şi pentru a oferi noilor persoane posibilitatea de a se manifesta.”

Elena Botnari, conferenţiar universitar: „În primul rând sunt angajata instituţii respctive, soarta instituşiei nu imi este indiferentă de aceea ne-am exercitat dreptul electoral. Probabil persoana care deja şi-a demonstrat abtitudinile în activitatea managerială ca administrator şi potenţialul, şi iman şi profesional cred că sunt condiţiile care m-au motivat.”

Turul doi al alegerilor va avea loc în ziua de 4 aprilie la care vor participa candidaţii care au acumulat cele mai multe voturi, Natalia Gaşiţoi şi Pavel Topală.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Secret Link
Hide picture