Veste bună pentru cetățenii moldoveni: România lasă Republica Moldova în afara listei statelor cu risc epidemiologic ridicat

110

România păstrează Republica Moldova în lista statelor cu risc epidemiologic ridicat, anunță Ambasada Republicii Moldova în România, scrie zugo.md

Potrivit misiunii diplomatice, decizia a fost luată prin hotărârea nr. 55 din 20 noiembrie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență din România.

Republica Moldova nu se regăsește printre țările respective, semnificând că cetățenii Republicii Moldova, eligibili pentru intrarea în România – potrivit prevederilor HG 856 din 14.10.2020, privind prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, nu vor fi plasați în izolare/carantină la intrarea în România”, anunță Ambasada.

Amintim că, începând cu data de 14 noiembrie, a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul României.

Ambasada Republicii Moldova în România a detaliat condițiile de intrare în România a persoanelor care vin din Republica Moldova.

1. RESTRICȚII DE INTRARE ȘI CATEGORIILE EXCEPTATE
Este menținută interdicția de intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor, cu o serie de excepții. Cetățenii Republicii Moldova, ca și ai altor state, care nu se încadrează în categoriile de excepții enumerate mai sus nu au dreptul de a intra pe teritoriul României, pe durata stării de alertă.
Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele excepţii:
a) membri de familie ai cetăţenilor români;
b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare; g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare;
i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;
l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a producțiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic și artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relații contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.

2. MĂSURA CARANTINEI
Se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat. Conform Hotărârii nr. 51 din data de 02.11.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), Republica Moldova nu se regăsește printre țările respective, semnificând ca cetățenii Republicii Moldova, eligibili pentru intrarea în România – potrivit prevederilor HG 856 din 14.10.2020, privind prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, nu vor fi plasați în izolare/carantină la intrarea în România.
Această măsură este aplicabilă până la intrarea în vigoare a unei alte decizii a CNSU.

3. PREVEDERI PRIVIND TRANZITUL
Potrivit art. 6 pct. 1) lit. (d) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată cu completările ulterioare, în cazul străinilor aflați în tranzit – intrarea pe teritoriul României poate fi permisă dacă prezintă garanții că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinație sau că vor părăsi teritoriul României – având acte doveditoare în acest sens;
Dovada scopului călătoriei se poate face în baza unui drept de ședere, dacă sunt impuse astfel de limitări de către statele de tranzit/ destinație (viză, permis de ședere, carte de rezidență etc.). Totodată având în vedere că legislația română nu stipulează expres lista actelor justificative, recomandăm consultarea autorităților Poliției de Frontieră a României, pentru a verifica condițiile de călătorie instituite, precum și actele justificative solicitate (https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-contact-60.html).
La fel, este cazul să vă asigurați, din timp, că țara de destinație finală sau de tranzit, în această perioadă nu are careva restricții instituite la călătorii pentru cetățenii Republicii Moldova, în contextul pandemiei cu virusul COVID19, pentru a putea prezenta această informație autorităților de frontieră la momentul trecerii, la fel și documentele doveditoare privind dreptul de intrare în țara respectivă.
De asemenea, se recomandă ca tranzitul să se facă neîntrerupt, utilizând coridoarele umanitare special create în acest sens (informații concrete vă vor fi oferite de către Poliția de Frontieră).

5. ALTE INFORMAȚII UTILE ȘI SURSE OFICIALE DE DOCUMENTARE
Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 935/2020 pentru modificarea și completarea anexelor 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții motivate de:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Sursa: zugo.md

Cmentariile sunt închise