Vor fi cheltuiți 650 milioane de lei pentru reparația drumurilor locale și comunale

177

În acest an, vor fi cheltuiți 650 milioane de lei pentru reparația drumurilor locale și comunale.

Lucrările ar urma să înceapă chiar săptămâna curentă. 

Informațiile au fost prezentate de directorul Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Gheorghe Curmei, transmite  Moldpres.

Banii vor fi alocați localităților în funcție de numărul de locuitori. „Programul aprobat a fost în valoare de 1 mlrd 750 mln lei. 

În bugetul de stat au fost prevăzute 950 de mln. Deci avem un deficit. Din suma de 950 de mln, 280 de mln sunt datorii pentru lucrările executate în anul 2018. 

Astfel, rămâne o tranșă de 650 mln disponibilă conform legii bugetului, care a fost recalculată pe toate satele, în funcție de numărul de locuitori. 

Cu sursele existente vor fi reabilitați atâția km de drum, cât va fi posibil. Dacă pe parcursul anului vor fi contractate alte tranșe, vor fi suplinite lucrările”, a precizat Curmei.

Аntreprenorii sunt pregătiți pentru începerea lucrărilor, care ar putea fi lansate chiar în această săptămână.

„ASD urmează să informeze antreprenorii cu privire la limitele care pot fi efectuate. Dacă în urma recalculelor, în unele localități va fi depășită suma contractată, antreprenorii se vor limita la valoarea contractată, până la efectuarea unor noi proceduri de licitații”, a spus Curmei.

Totodată, în acest an, din fondul rutier au fost alocați peste 1 mlrd de lei pentru reparația drumurilor. Jumătate din această sumă a fost deja valorificată.

La începutul anului curent, responsabilii au anunțat că în 2019, pentru reparația drumurilor din țară va fi alocată suma de 2,7 mlrd lei, inclusiv 1 mlrd din fondul rutier și 1,7 mlrd din bugetul de stat.

 

Cmentariile sunt închise