ALARMANT! CÂȚI COPII DIN BĂLȚI NECESITĂ TRANSPLANT DE RINICHI

Zece copii din Bălți diagnosticați cu insuficiență renală necesită dializă, iar transplantul de rinichi este deja inevitabil. Sunt datele prezentate de Departamentului Pediatrie a Spitalului Municipal pentru anul 2016.

Potrivit medicului Ala Condrea, bolile de rinichi pot afecta sănătatea copiilor de la o vârsta fragedă. Ele se manifestă prin tulburări tratabile şi până la forme severe. Din păcate, semnele evidente ale complicațiilor nu sunt observate de către părinți.

Am avut un caz când copilul fost adus cu o urină foarte întunecată și cu eliminări de sânge. Aici din start a făcut insuficiență renală. Urina era în cantități mici, avea atâtea edeme încât nici nu putea deschide ochii. A fost o patologie care a apărut după o angină. Se pune întrebarea, oare părinții nu au văzut că copilul are edeme, oare nu au văzut cum arată urina?

Ala Condrea a precizat că pe măsura avansării afecţiunii, apare febra, voma, dureri în abdomen, urina de culoare închisă, infla¬ma¬ții sub ochi și multiple edeme. În acest an, numărul copiilor care suferă de afecţiuni renale a crescut.

Situația la zi este cu 20 la sută in incidență mai mult comparativ cu anii trecuți. În luna ianuarie și februarie, din numărul de adresări cu viroze, infecții bacteriene, 20 la sută au făcut complicații asupra aparatului reno-urinar. De cele mai multe ori copiii nu sunt diagnosticați corect și ajung în secțiile de boli infecțioase. Cauza este că la copiii de vârstă fragedă rinichii nu dor”.

Acum doi ani, un copil de 15 ani din Bălți, a murit din cauza insuficienței renale. Potrivit medicilor, viața copilului putea fi salvată, dacă acesta nu ar fi abandonat tratamentul de mai multe ori.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture