În cadrul ședinței cu reprezentanții serviciilor primăriei municipiului Bălți din data de 25 noiembrie, viceprimarul de Bălți Igor Șeremet s-a arătat nemulțumit de calitatea lucrărilor efectuate de către angajații „Apă-Canal”.
Chiar dacă săptămîna trecută șeful întreprinderii menționate, Victor Corcodel, a afirmat că angajații intervin al timp la locul scurgerilor de apă din sistem și acoperă calitativ găurile formate, viceprimarul susține că locuitorii municipiului vin cu numeroase plîngeri, la care atașează și fotografii.
Șeful „Apă-Canal Bălți” a recunoscut că sunt nevoiți să acopere găurile doar cu pămînt pentru că uneori se întîmplă că nu au pietrș. Totodată, la ședința precedentă, Victor Corcodel a făcut public numărul de scurgeri înregistrat anual. De exemplu, în 2014 au fost înregistrate aproximativ 1800 de scurgeri, zilnic, minimum cîte 5 la număr.
Potrivit directorului situația se repetă și în acest an.
Comentariile sunt închise