„Ar fi bine fiecare să-și facă lucrul, fără să se jăluie pe alte autorități”. Cum comentează Gavrilița scandalul în jurul amenzii de 12 mil. lei aplicată Apă Canal

„Unicul meu comentariu este că ar fi bine fiecare să se ocupe de lucrul său și să-și facă bine treaba fără să se jeluie pe alte autorități”.

0

Astfel a comentat prim-ministra, Natalia Gavrilița, acuzațiile primarului capitalei, după ce Apă Canal a primit o amendă de 12 milioane de lei, transmite  Unimedia.info.

„Ce înseamnă Guvernul face atac raider? Ce ar însemna, nici nu știu ce are în vedere domnul primar, de aceea nu pot comenta mai mult decât atât. Ce are amenda cu atac raider?

Cred că locuitorii orașului Chișinău vor să vadă mai multe fapte și mai puține vorbe”, a spus prim-ministra.

Edilul a declarat că de luni „cei mai mari producători din industria alimentară vor fi deconectați de la rețeaua de canalizare publică”, dacă cei de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului nu își vor anula „jupuierea” de circa 12 milioane lei, pe care trebuie să le achite municipiul Chișinău.

De cealaltă parte, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a explicat situația cu cele circa 12 milioane de lei aplicate drept amendă S.A. Apă Canal Chișinău, fapt care a provocat indignarea primarului general, Ion Ceban, și a calificat acuzațiile aduse drept „având un caracter eronat și fiind departe de adevăr”.

Reamintim că la data de 9 decembrie, primarul general al capitalei, Ion Ceban, a declarat că actuala guvernare face un „atac raider” asupra întreprinderilor municipiului Chișinău.

„Stau și au departamente întregi, inclusiv în servicii, și gândesc planuri cum să atace Primăria municipiului Chișinău”, a spus Ceban.

În contextul dat, BCS a cerut audierea ministrei Mediului și a șefului Inspectoratului pentru Protecția Mediului cu privire la sancțiunile aplicate întreprinderii Apă Canal în mărime de circa 12 milioane de lei. Potrivit deputatului BCS, Radu Mudreac, aceste sancțiuni sunt un „atac asupra întreprinderii strategice a Republicii Moldova, nu doar a Chișinăului”.

Mai mult decât atât, Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, a declarat „că nu este prima amendă la Apă Canal”. Ministra susține că suma de 12 milioane de lei „nu este exagerată”, iar dacă „va băga sau nu va băga în faliment instituția este o chestie ce ține de administrația Apă Canal și Primăriei municipiului Chișinău, care este fondatorul acestei instituții”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture