Astăzi expiră starea de urgență instituită de Parlament

Starea de urgență a fost propusă pentru un termen de 30 de zile.

0

Starea de urgență, instituită de Parlament pe 22 octombrie la solicitarea Guvernului, expiră astăzi, 20 noiembrie. Starea de urgență a fost propusă pentru un termen de 30 de zile, iar principalul argument invocat de autorități era criza din sectorul energetic, transmite IPN.

În contextul dat odată cu instituirea stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale obținuse prerogativa de a aproba eliberarea a 16,500 tone de păcură din rezerva de stat. De asemenea, companiei de stat „Energocom” i-a fost alocată suma de circa 1,7 miliarde de lei din bugetul de stat pentru procurarea gazelor naturale la prețul de piață.

Astfel potrivit Comisiei pentru Situații Excepționale, atunci, raportările zilnice ale operatorului de transport și de sistem „Moldovatransgaz” arătau că presiunea în rețele de transport era deja critică. Mai mult ca atât autoritățile precizau că acest fapt reprezenta un risc major pentru declanșarea unei crize pe piața gazelor naturale din Moldova.

Menționăm fatul că pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale, în calitate de autoritate administrativă responsabilă, emite dispoziții cu caracter obligatoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, agenților economice, instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture