BĂLȚENII AU OBȚINUT LOCURI DE FRUNTE LA O COMPETIȚIE DE CICLISM

44

Doi tineri din Bălți au obținut locuri de frunte în competiția de ciclism de tipul mountain bike cross country marathon, cursa Fun pentru copii.

Aceasta s-a desfășurat sâmbătă, 11 mai în rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”. Ivan Zolatariov a obținut locul I la categoria 2009-2010 și Artiom Baharev s-a clasat pe aceeași poziție la categoria 2006-2008.

Antrenorul, Serghei Russu a menționat că băieții s-au antrenat intesiv pe parcursul mai multor luni pentru a lua parte la acestă competiție. Cicliștii au parcurs o distanță de 5 km  în timp de o oră.

La competiție a participat întreaga echipă de tineri cicliști din Bălți, formată din 8 persoane. Fiecare a avut emoții și a înțeles la ce capitol mai are de lucrat.

De asemenea, antrenorul a spus că membrii echipei s-au ajutat unii pe alții în timpul cursei, fapt care a adus la rezultatele obșinute.

Participanții spun că, cursa a fost complicată, dar le-a plăcut mult. Bălțenii au concurat cu 30 de cicliști și au făcut față.

Competiția a fost destinată oricărui ciclist profesionist sau amator și are drept scop promovarea ciclismului montan în Republica Moldova și a unui mod de viață activ și sănătos.

Cmentariile sunt închise