CNESP recomandă prelungirea vacanței de toamnă cu încă o săptămână

O decize în acest sens urmează să fie luată de Ministerul Educației  cu privire la recomandarea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică.

0
CNESP recomandă Ministerului Educației de a prelungi vacanța elevilor de toamnă încă cu o săptămână. Conform datelor preliminarea vacanța ar putea fi prelungită până în data 7 noiembrie.
Astfel conform unei hotărâri emise de CNESP, acesta a venit cu o recomandare către  Ministerul Educației și Cercetării.
„Se recomandă Ministerului Educației și Cercetării examinarea posibilității extinderii vacanței de toamnă 2021 pentru elevii din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal până la 7 noiembrie în teritoriile, în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivel întâi, UAT de nivelul al doilea: municipiile Chișinău și Bălți și UAT ale unității teritoriale autonome Găgăuzia, în care este stabilit pragul de alertă roșu”, se arată în hotărârea Comisiei publicate astăzi.
O decize în acest sens urmează să fie luată de Ministerul Educației  cu privire la recomandarea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică.
Menționăm faptul că vacanța de toamnă a elevilor a început în acest an mult mai devreme. Recent Ministerul Educației a anunțat că aceasta va avea o durată de 9 zile, va începe pe 23 octombrie și se va încheia pe 31 octombrie. Însă în urma hotărârii Comisiei, aceasta ar putea fi prelungită până pe data de 7 noiembrie.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture