Dosarul „Energocom”: Dodon nu s-a prezentat la PG. Audierea, amânată pentru miercuri

0

Ședința la care Igor Dodon urma să fie audiat în dosarul „Energocom” a fost amânată la solicitarea avocatului acestuia, Maxim Lebedinschi. Motivul invocat de apărare, lipsa președintelui de onoare al PSRM în R.Moldova, transmite deschide.md

Până în prezent citația nu a fost oficial înmânată domnului Dodon. De citare am aflat, ca și toată lumea, din presă. Conform codului de procedură penală citarea se face cu cel puțin 5 zile înainte. Acest fapt nu a fost realizat, dar manifestând principiul bunei credințe, personal am adresat Procuraturii o cerere de amânare pentru a da posibilitatea domnului Dodon să fie prezent la audiere. S-a convenit o altă ședință cu procurorul pentru data de 29 decembrie”, a declarat Maxim Lebedinschi pentru reporterii Deschide.MD.

Amintim că dosarul „Energocom” în care Igor Dodon este recunoscut în calitate de bănuit vizează procurarea, în perioada anilor 2008-2009, a energiei electrice prin intermediul unei companii intermediare. Se presupune că schema frauduloasă la importul de energie prin care bugetul a fost delapidat de circa 12 milioane de dolari, ar fi fost pusă la cale în perioada când Igor Dodon exercita funcția de ministru al Economiei.

Reamintim faptul că socialistul declara anterior că este gata să colaboreze cu procurorii în acest caz.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture