Două țări din UE nu primește moldovenii din cauza Coronavirusului, iar Dodon o decorează pe Dumbrăveanu pentru gestionarea eficientă a crizei

După Italia și autoritățile din Ungaria au decis să restricționeze accesul cetățenilor străini, din cauza coronavirusului. Țara noastră se află în lista roșie. Asta ar însemnă că atât moldovenii, cât și cetățenii străini, care s-au aflat în ultimile 2 săptămâni pe teretoriul R. Moldova nu vor putea nici măcar tranzita Ungaria. Între timp, șeful statului, Igor Dodon se pregătește să o decozere pe ministra sănătății cu distincția Gloria Muncii. Potrivit șefului Statului aceasta a gestionat panemia correct. 

A doua țară din Uniunea Europeană nu mai primește moldovenii nici măcar pentru transit sau carantină. Este vorba despre Ugaria. Autoritățile de la Budapesta au pus țara noastră pe lista roșie de Coronavirus, transmite PRO TV.  Potrivit responsabililor de la Ambasada Republicii Moldova la Budapesta, noile restricții intră în vigoare începând cu 15 iulie. Astfel chiar cetățenii din alte țări, care s-au aflat pe teritoriul Moldovei, în ultimele 14 zile nu vor avea acces în Ungaria. Săptămâna trecută  și Italia a inclus R.Moldova în lista celor 13 țări, care nu au voie să treacă granițele statului italian, informează PROTV.md. Potrivit autorităților italiene aceste țări sunt considerate locații cu un risc major de infectare cu COVID-19.

,,Pentru a asigura un nivel adecvat de protecție a sănății, zborurile directe sau indirecte către și dinspre țările indicate mai sus  sunt de asemenea suspendate. În lume pandemia este în cea mai acută fază. Nu putem anula sacrificiile făcute de italieni în aceste luni. De aceea am ales linia de maximă prudență.” – spune ministerul sănătății.

Ulterior,  Ministerul de Externe a R.Moldova a venit cu precizări. Astfel că interdicția este valabilă doar până pe 14 iulie.

,, Ministrul Sănătății al Republicii Italiene a semnat ieri o Ordonanță prin care se interzice intrarea în Italia, în perioada 9-14 iulie, a persoanelor care în ultimile 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană. De asemenea, sunt suspendate zborurile directe și indirecte către și dinspre țările indicate în Ordonanță. Restricţiile se referă şi la transportul terestru.”

Între timp, șeful statului, Igor Dodon a decis să o decoreze pe ministra sănătății, Viorica Dumbrăveanu cu distincția ,,Gloria Muncii” pentru o gestionare eficientă a pandemiei de coronavirus. Asta deși R.Moldova încă nu a depășit criza Covidului, iar zilnic înregistrează sute de noi cazuri. Totuși Igor Dodon, asigură că ministerul sănătății face față situației.

Șeful statului a ținut să menționeze și unele țări drept exempu unde situația epidemiologică este mai gravă la capitolul cazuri noi de coronavirus, pe parcurzul ultimilor zile. Și iarăși a apreciat-o pe ministra sănătății.

Amintim că grupul  Parlamentar Pro Moldova și Partidul Politic Șor au cerut demisia ministrului sănătății. Moțiunea simplă împotriva ministrului Viorica Dumbrăveanu, examinată în ședința de vineri, 9 iulie, a legislativului, nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.  Până la data de 13 iulie în Moldova au fost înregistrate 19382 de cazuri de COVID-19.

Două țări din UE nu primește moldovenii din cauza Coronavirusului, iar Dodon o decorează pe Dumbrăveanu pentru gestionarea eficientă a crizei

Două țări din UE nu primește moldovenii din cauza Coronavirusului, iar Dodon o decorează pe Dumbrăveanu pentru gestionarea eficientă a crizeiDupă Italia și autoritățile din Ungaria au decis să restricționeze accesul cetățenilor străini, din cauza coronavirusului. Țara noastră se află în lista roșie. Asta ar însemnă că atât moldovenii, cât și cetățenii străini, care s-au aflat în ultimile 2 săptămâni pe teretoriul R. Moldova nu vor putea nici măcar tranzita Ungaria. Între timp, șeful statului, Igor Dodon se pregătește să o decozere pe ministra sănătății cu distincția Gloria Muncii. Potrivit șefului Statului aceasta a gestionat panemia correct.

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Montag, 13. Juli 2020

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture