Exercițiu de amploare cu implicarea IGSU la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din capitală

În cadrul exercițiului au fost implicate forțele și mijloacele IGSU în număr de 51 de angajați ai Inspectoratului cu 11 unități de tehnică, dar și 133 de persoane din cadrul instituției medico -sanitare.

0

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” desfășoară exercițiul interdepartamental de teren în cadrul obiectivului instituției medico -sanitare.

Aplicațiile sunt concepute ca un exercițiu bazat pe exersarea acțiunilor de răspuns în situații reale și prevede simularea unei situații excepționale cauzate de un incendiu produs în instituție cu o capacitate de peste 1000 de oameni. Având în vedere natura și amploarea unei astfel de crize, desfășurarea operațiunilor de intervenție pentru lichidarea consecințelor acestora constituie o adevărată provocare pentru autoritățile cu atribuții în domeniul managementului situațiilor de urgență”, se arată în comunicatul emis de IGSU al MAI.

Menționăm faptul că scopul exercițiului este de a perfecta nivelul de pregătire, cooperare și răspuns al personalului spitalului, precum și a echipelor de intervenție ale IGSU în situații excepționale.

Mai mult decât atât aplicațiile s-au desfășurat în timp real, iar în cadrul exercițiului au fost implicate forțele și mijloacele IGSU în număr de 51 de angajați ai Inspectoratului cu 11 unități de tehnică, dar și 133 de persoane din cadrul instituției medico -sanitare. Întru evitarea stării de panică și incertitudine, personalul, dar și pacienții spitalului au fost informați prealabil despre acțiunile date  întreprinse. Subliniem că în calitate de pacienți, care sunt evacuați în timpul aplicațiilor sunt 27 de medici rezidenți și personal tehnic, care în acest moment sunt antrenați în activități medicale. Astfel, nici un pacient nu are de suferit și continuă să primească asistența medicală necesară la această oră.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture