Flashmob în diasporă, pentru susținerea Guvernului Sandu. Mesajul moldovenilor din Frakfurt

120

Un grup de moldoveni stabiliți în Frankfurt, Germania, a organizat un flashmob de susținere a Guvernului Sandu, transmite TV8.

Participanții susțin că-l vor pe Ștefan Gligor procuror general, spunând că aceasta ar fi candidatura care se bucură de susținerea societății civile. Aceștia i-au transmis un mesaj și președintelui Igor Dodon, spunându-i că, dacă Guvernul Sandu va fi demis, acesta va fi taxat atât de electoratul de dreapta, cât și de stânga.

„În aceste zile de cumpănă, Guvernul Republicii Moldova, în frunte cu Maia Sandu, este supus unei moțiuni de cenzură, la inițiativa Partidului Socialiștilor. Este inadmisibil ca în această situație precară și complicată Republica Moldova să rămână fără Guvern, ceea ce ar duce la distabilizarea situației și la stoparea reformei justiției și a procuraturii”, este mesajul conaționalilor noștri din Frankfurt, participanți la manifestație.

Săptămâna trecută, ministra Justiției a anunțat că anulează rezultatele concursului de preselectare a procurorului general, din motiv că unul dintre membrii comisiei de selecție, înaintat de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a denaturat rezultatele concursului, dezavantajând anumiți candidați și favorizându-l pe altul. În aceeași zi, Guvernul a aprobat prin asumare de răspundere modificări la Legea Procuraturii, care să-i permită prim-ministrei Maia Sandu să preselecteze personal două candidaturi la funcția de procuror general, pe care să le propună Consiliului Superior al Procurorilor. Pasul Executivului a fost interpretat de cei din Partidul Socialiștilor ca o încălcare a acordului de creare a majorității parlamentare și tentativă de subordonare a viitorului procuror general. Aceștia au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu, care urmează a fi supusă votului zilele următoare în plenul Legislativului.

Cmentariile sunt închise