Kremlinul a anunţat joi că nu sunt planificate niciun fel de întrevederi oficiale cu Igor Dodon

Kremlinul a anunţat joi că nu sunt planificate niciun fel de întrevederi oficiale cu fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, ce va sosi joi seara la Moscova, informează RIA Novosti. Despre asta scrie agerpres.ro.

„Nu sunt planificate în acest context niciun fel de întrevederi oficiale. Însă, pe de altă parte, el (Igor Dodon) poate veni (la Moscova) în calitate de persoană particulară şi aici nu sunt niciun fel de restricţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Igor Dodon a anunţat miercuri că va pleca joi la Moscova, alături de primarul Chişinăului, Ion Ceban, şi de vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Batrîncea. El a declarat la postul public de televiziune Moldova 1 că va întrevederi oficiale cu preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, cu reprezentantul Kremlinului pentru relaţia cu Republica Moldova, Dmitri Kozak, precum şi cu conducerea partidelor cu care PSRM are semnate acorduri. Igor Dodon a mai spus că va avea şi întrevederi neoficiale despre care nu a vrut să vorbească.

Dodon nu a participat joi la ceremonia de învestire a noului preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu. Fostul preşedinte a spus cu o zi înainte că va participa doar la evenimentul de transmitere a puterii şi că o va aştepta pe noua preşedintă Maia Sandu la sediul Preşedinţiei, pentru a-i „transmite toate atribuţiile şi a-i ura succes”. 

Sursa agerpres.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture