Lecție de istorie pentru un grup de copii la monumentul lui Ștefan cel Mare din Bălți

194

La data de 24 ianuarie se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mai mulți bălțeni, precum și Consulul General al României la Bălți au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. Cei mai mici participanți la eveniment au fost un grup de  copii de la o grădiniță din oraș.

Un grup de copii de la Instituția de educație timpurie nr.43 din Bălți au participat la aniversarea celor 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Educatoarele au planificat o excursie prin oraș cu picii, pentru a le face cunoștință cu monumentele istorice ale orașului. Și s-au pomenit   în timpul potrivit în locul potrivit. Mai exact la monumentul lui Ștefan cel Mare, unde urma să fie marcată Mica Unire. Aceștia au învățat o lecție despre demnitate, curaj și patriotism.

Constantin Morari a venit tocmai de la Trifănești, Sîngerei pentru a marca această zi. Acesta, fiind profesor de istorie, le-a povestit celor mici câte ceva din trecutul țării noastre.

În memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor a fost oficiată o slujbă  TeDeum de către un sobor de preoţi ai Episcopiei de Bălţi a Mitropoliei Basarabiei. Ulterior toți participanții au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare.

La eveniment a fost prezent și Excelența Sa, Petrișor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălţi. Acesta a menționat că își dorește să fie instalat monumentul lui Alexandru Ioan Cuza în oraș.

Bălțiul este primul oraș care a semnat primul act de unire cu România. În acest context, Partidul Unității Naționale la Bălți a anunțat că această dată va fi marcată cu regularitate.

Evenimentul a fost organizat de Episcopia de Bălţi a Mitropoliei Basarabiei.

Cmentariile sunt închise