Lege nouă pentru confiscarea averii. Maia Sandu: Va fi mult mai ușor

Una dintre primele legi pe care le voi propune următorului Parlament, și pentru asta avem nevoie de oameni cinstiți, va fi privind confiscarea averii, transmite Știri.md.

Noi avem astăzi o lege, dar care nu funcționează. Știți ce se întâmplă astăzi? ANI, care e departe de a fi și ea ideală, trebuie să demonstreze că un judecător sau ministru sau deputat nu a avut venit legal ca să aibă o astfel de avere.

Ceea ce vreau eu să propun e ca nu ANI să facă asta, ci fiecare om în parte să vină cu dovada. Asta va fi mult mai ușor”, a menționat Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Chiar și așa, rămân riscuri legate de sistemul judecătoresc, pentru că cei vizați ar putea scăpa basma curată cu ajutorul judecătorilor coruptibili, crede Maia Sandu.

„Rămâne oricum problema justiției, pentru că fiecare poate să meargă în instanță dacă nu e de acord. Și dacă mergi la judecată și se întâmplă așa cum s-a întâmplat zilele trecute, când unui deputat i s-a spus că trebuie să întoarcă câteva sute de mii de lei (Dumitru Diacov, n.r.), iar instanța a spus că nu – atunci fără reforma sistemului judecătoresc va fi foarte greu de făcut ceva.

Dar pentru viitorul Parlament, din partea mea, vor fi legi foarte dure privind reforma justiției”, a punctat Maia Sandu.

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture