Mai mulți banii, dar mai puțini consumatori de cultură

În 2015 Ministerul Culturii a primit de la stat 352 de milioane de lei. Bani suficienţi şi nu prea, afirmă angajaţii instituţiei care s-au obişnuit deja să lucreze cu sume mai mici faţă de cele alocate altor instituţii de stat, relatează Adevărul.

Bugetul pentru 2015 a fost cheltuit în special pentru susţinerea proiectelor ONG-urilor şi desfăşurării acţiunilor culturale

Ministerul Culturii a primit mai mulţi bani în 2015 decât în 2014. Mijloacele alocate au fost destinate acoperirii cheltuielilor pentru domeniul culturii, învăţământ şi servicii de educaţie şi protecţia socială a persoanelor din cultură. Într-o analiză a directorului Centrului de Politici Culturale din Moldova, Veaceslav Reabcinschi, se arată că bugetul anului 2015 a continuat politica anului 2014, adică s-a axat pe creşterea numărului de servicii oferite de instituţiile teatral-concertistice (ITC) mărind subvenţiile acordate acestor instituţii. Politica a demonstrat însă o eficienţă destul de joasă în ultimii ani.

De exemplu, conform bugetului anului 2014 pentru ITC au fost alocate 94 de milioane de lei, sumă cu 12 miloane de lei mai mare ca în anul 2013. În rezultatul acestei majorări se aştepta o creştere a numărului de turnee cu 23%, a numărului de spectacole de la 2.461 până la 2.530 şi a numărului de spectatori – până la 575.000. Previziunea ministerului nu a fost compatibilă cu realitatea, iar numărul de turnee, de spectacole şi de spectatori a scăzut în 2014. De altfel, nici situaţia din 2015 nu a fost roz. Aproximativ 80% dintre moldoveni nu au fost deloc la teatru şi tot atâţia nu au mers nici la bibliotecă, nici la muzeu, demonstrează datele Barometrului de Opinie Publică realizat anul trecut.

Olga Soga, şefa Direcţiei finanţe şi evidenţa contabilă din cadrul Ministerului Culturii, afirmă că instituţia încă nu a întocmit raportul cheltuielilor pentru anul 2015, dar că evenimentele de anvergură planificate au fost organizate cu succes. „Facem acum darea de seamă. Ceea ce era planificat s-a făcut. Avem însă câteva datorii. Am obţinut finanţare şi din străinătate. «Covorul Dorului», de exemplu, a fost organizat cu susţinerea Elveţiei”, spune Olga Soga. Pentru 2016, statul a alocat Ministerului Culturii un buget provizoriu de aproximativ 325 de milioane de lei.

Pe 15 ianuarie este marcată Ziua Naţională a Culturii. Ministrul în exerciţiu, Monica Babuc, va susţine cu această ocazie o prelegere publică cu genericul „Viziune integratoare asupra culturii din Republica Moldova: retrospectivă şi provocări”, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, începând cu ora 11:00. Tot azi se desfăşoară Gala Premiilor anuale ale Ministerului Culturii. Ziua Naţională a Culturii a fost instituită în anul 2012 şi este dedicată zilei de naştere a marelui poet Mihai Eminescu.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe