Peste 300 de copii de toate vârstele și din toate regiunile Moldovei, dar și din afara țării, au răspuns la apelul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Copiii i-au trimis președintei mesaje și scrisori despre cartea preferată și scriitorul îndrăgit, transmite Știri.md.
„Scrisorile voastre au venit cu inimoare, floricele, chiar și fotografii.
Am reușit să citesc fiecare scrisoare în parte.
Sunt foarte multe și nu le voi reuși să vi le prezint pe toate, dar ne vom strădui să vă răspundem la toți.
Cerivate Federica, de la Florești. Spune că îi place să învețe, să citească, văd aici o listă lungă de autori preferați, printre care Ion Creangă, frații Grimm, și mulți mulți alții. Te felicităm pentru dragostea ta față de carte.
M-am bucurat să aflu că și copiii de azi apreciază autorii care mi-au plăcut și mie în copilărie: Twain, Dumas, frații Grimm, Agatha Christie, alături de alți scriitori moderni. Și e minunat să știu că mulți dintre ei preferă scriitorii din Republica Moldova.
De Ziua internațională a scriitorilor, pe care o marcăm pe 3 martie, aceștia se vor bucura să știe că mulți copii îi citesc și îi cunosc.
Privesc încrezătoare în viitor – o generație de copii care citesc este o generație de adulți care vor construi aici o țară prosperă”, a închieiat președinta Maia Sandu.
La 3 martie este aniversată Ziua mondială a scriitorilor. Marcarea acestei zile se desfăşoară după instituirea sa de către English Pen Club în 1986, potrivit www.uacrr.org.
Clubul Internaţional Pen a fost înfiinţat în 1921, la Londra, având drept obiectiv promovarea prieteniei şi sprijinul intelectual printre scriitori la nivel internaţional.
Numele asociaţiei face trimitere la poeţi, eseişti şi romancieri, scriitori ai tuturor formelor literare, precum şi jurnalişti şi istorici.
Catherine Amy Dawson Scott, scriitoare britanică, a avansat ideea constituirii Clubului alături de primul preşedinte al organizaţiei, John Galsworthy.
Clubul a evoluat într-o asociaţie mondială a scriitorilor şi jurnaliştilor, fiind una din cele mai vechi organizaţii de apărare a drepturilor omului şi a breslei literare la nivel internaţional.
Au fost înfiinţate centre PEN în numeroase ţări de pe mapamond, care se alăturau atât ca structuri organizatorice, cât şi la nivel individual, amintim aici doar câţiva mari autori ai epocii precum: H. G. Wells, Thomas Hardy, W. B. Yeats, Arthur Schnitzler, Gerhardt Hauptmann, Maurice Maetherlink, Knut Hamsun, Romain Rolland, Anatole France, Benedetto Croce, Dîmitri Merejkovsky, Selma Lagerlöf, Thomas Mann, Vicente Blasco Ibanez, Rabindranath Tagore, Robert Frost, potrivit www.penromania.ro.
Sursa Știri.md

Comentariile sunt închise