Maia Sandu, despre protestul de la Edineț: Este un drept și îl respect

Într-o postare pe Facebook, Maia Sandu spune că protestul este un drept constituțional și îl respectă, transmite Știri.md.

“La Edineț m-a întâmpinat și un grup care a protestat împotriva sosirii mele în raion. Protestul este un drept constituțional, pe care îl respect. În calitate de Președinte, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a schimba spre bine viața tuturor cetățenilor – inclusiv a celor care au alte viziuni sau preferințe politice decât mine”, a scris președintele.

Totodată, aceasta a menționat că în cadrul vizitei a avut mai multe întâlniri și schimburi de opinii cu primarii, directorii de școli, reprezentanții autorităților locale, medicii și antreprenorii din raion.

“Interlocutorii mi-au relatat despre mersul campaniei de vaccinare, situația curentă din sănătate și educație, problemele localităților din Edineț. Am discutat cu primarii despre proiectele de dezvoltare realizate la Edineț și despre importanța sprijinirii echitabile a proiectelor de dezvoltare locală, inclusiv celor cu finanțare europeană.

Cu antreprenorii am vorbit despre restabilirea și extinderea piețelor de desfacere pentru producția lor și despre necesitatea diversificării economiei locale. Moldova are nevoie de investiții majore de calitate ce vor veni în țară doar dacă vom avea o justiție de încredere”, a mai scris Sandu.

Președintele menționează că le-a povestit oamenilor despre planul de recuperare economică la care se lucrează în prezent.

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture