După aproximativ o lună de la tragedia produsă în Căminul C4 din Copou, tatăl lui Casian Harpa, studentul care a scăpat ca prin minune de moarte, a acceptat să vorbească despre îngrozitoarea întâmplare și prin ce chinuri a trecut fiul său, transmite unimedia.
Precizăm că, în dimineata zilei de 9 noiembrie în camera unor stundeți s-a produs un masacru. Victor Nour din Republica Moldova și Casian Harpa din judetul Neamț au fost măcelăriți de colegul lor de cameră, Aurelian Giosan, sau cel putin așa arată dovezile de până acum.
Din nefericire, Victor Nour a murit în urma multiplilor lovituri de cuțit, însă Casian Harpa a avut un înger păzitor aproape. Tatăl lui Casian spune că, pe 9 noiembrie, băiatul său s-a născut a doua oară. Familia Harpa a trecut prin clipe groznice și s-a rugat neîncetat pentru viața lui Casian, iar familia Giosan trăiște în continuare cu gândul că baiatul lor este nevinovat.
„Se spune ca jucau cărți, dar nu este adevărat, nu a fost așa. Casian și Victor dormeau, la ora 1:20 Victor a trimis mesaj unui prieten «Casian doarme și de acum mă bag și eu la somn», așa i-a spus. Pe la 6 a venit Giosan în cameră și i-a atacat„, completează tatăl.
Din câte spune tatăl, Casian ar fi trecut prin clipe îngrozitoare, mai ales că Giosan, în timp ce aștepta să afle parola de la laptopul lui Casian, îl mai înțepa cu lama cuțitului. „L-am auzit pe Casian povestind unor prieteni că Giosan, după ce l-a înjunghiat, îi cerea parola la laptop și îl înjunghia în continuare, în agonie. Vă dați seama că a fost înjunghiat de 20 de ori?”, completează Valentin Harpa.
După aproape trei zile de la întâmplare, tatăl lui Casian a fost nevoit sa meargă în cameră de camin, pentru a lua ochelarii fiului său. Însoțit de anchetatori, Valentin Harpa a văzut imagini pe care nu le va putea uita niciodată. „Știți cum era patul? Era încleiat de sânge, patul lui Victor, perna era roșie„, spune tatăl studentului.
unimedia.info
Comentariile sunt închise