MINISTERUL AGRICULTURII VREA SUBSTITUIREA PRODUSELOR DIN IMPORT

Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare intenționează în anul curent să substituie la maxim posibil importurile de produse agroalimentare cu un consum sănătos de produse locale, ceea ce presupune dezvoltarea sectorului agroalimentar ecologic autohton, scrie realitatea.md.

Potrivit unui comunicat de presă al MAIA, unul dintre obiectivele prioritare ale Ministerului este dezvoltarea sectorului agroalimentar ecologic în Republica Moldova.

Conform raportului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dezvoltarea ecologică a agriculturii, resursele naturale şi echilibrul ecologic sunt recunoscute drept sectoare prioritare pentru soluţionarea problemei dezvoltării globale durabile. Sănătatea populaţiei şi securitatea alimentară sunt direct proporţionale cu calitatea alimentelor şi resurselor naturale.

Prin urmare, producţia agroalimentară ecologică este o modalitate de dezvoltare durabilă în agricultură, care permite soluţionarea eficientă a unui şir de probleme de ordin social, ecologic şi economic. Practicarea agriculturii ecologice este orientată spre obţinerea de produse agroalimentare de calitate, fără utilizarea substanţelor chimice de sinteză şi a organismelor genetic modificate, precum şi derivatele acestora.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture