OFERTA MONDIALĂ DE ZAHĂR VA FI INSUFICIENTĂ ÎN ACEST AN

Pentru prima dată în ultimii cinci ani, oferta mondială de zahăr nu va fi suficientă. Pe pieţe, preţurile acestei materii prime dulci au crescut cu 25%, scrie ZF.ro.

Pe pieţele materiilor prime, experienţa anului 2009 nu poate fi uitată. În acel an, din cauza producţiei insuficiente datorate fenomenului El Niño, India, cel mai mare consumator la nivel mondial şi unul dintre cei mai mari producători, a fost nevoită să importe, ceea ce a împins preţul zahărului la maximul ultimilor 30 de ani.

De aceea, impactul fenomenului meteo reapărut în vara anului trecut este urmărit îndeaproape.

India se confruntă cu o secetă gravă. El Niño a antrenat un muson puternic, iar numeroase culturi au fost afectate sau chiar distruse de lipsa precipitaţiilor. Trestia de zahăr are nevoie de multă apă pentru a creşte. În cea mai mare regiune produ¬că¬toare, Maharashtra, producţia este aşteptată să scadă cu 40% în perioada 2016-2017. India riscă să înregistreze cea mai slabă recoltă din ultimii şapte ani în sezonul viitor, care începe în luna octombrie. Iar India nu este singurul producător de zahăr afectat de El Niño: Thailanda şi China ar urma să se confrunte la rândul lor cu scăderi de producţie în acest an. Drept urmare, după cinci ani de excedente, piaţa mondială a zahărului va fi pe minus.

Specialiştii şi-au revizuit chiar în creştere estimările de deficit în mai multe rânduri în ultimele luni.

Pe pieţe, această perspectivă a propulsat preţurile zahărului. În perioada cuprinsă între sfârşitul lunii ianuarie şi sfârşitul lunii aprilie, cotaţiile au avansat cu 25%.

Totuşi, potrivit unor specialişti, diminuarea producţiei din Asia ar putea fi compensată în parte de Brazilia. Cel mai mare producător şi exportator mondial ar urma să-şi majoreze producţia de trestie, potrivit specialiştilor FCStone, în special pentru că în această regiune a globului El Nino a antrenat ploi abundente.

sursa: zf.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Secret Link
Hide picture