Penalul Cristian Rizea a rămas fără cetățenia R.Moldova și poate fi extrădat

Ex-deputatul român Cristian Rizea a rămas fără azil politic și cetățenia Republicii Moldova.

0

O decizie definitivă în acest sens a fost luată cu puțin timp în urmă de către magistrații de la Curtea de Apel Chișinău, susțin sursele Deschide.MD.

Reamintim că, la 3 noiembrie 2020, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a anulat cetățenia moldovenească lui Rizea. În aceeași zi, Poliția a anunțat că acesta a fost reținut și audiat.

La data de 4 noiembrie, Ministerul român al Justiției anunța că a trimis o cerere autorităților din Republica Moldova având ca obiect extrădarea fostului deputat Cristian Rizea. Pe 6 noiembrie, Judecătoria Chișinău a emis mandat de arest pe numele fostului deputat PSD, Cristian Rizea.

Pe 9 decembrie, procurorii au stabilit că ex-deputatul român Cristian Rizea a obținut cetățenia Republicii Moldova contrar legii.

Reamintim că pe 11 decembrie, mandatul de arest pe numele acestuia a fost prelungit cu circa 30 de zile. Pe 31 martie 2021, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în judecată dosarul de învinuire a fostului deputat român Cristian Rizea, care a primit cetățenia Republicii Moldova prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017.

Menționăm faptul că ulterior, la începutul lunii februarie, acesta a fost eliberat din motiv că a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova până să fie extrădată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture