Premierul spune că nu s-ar alătura unei echipe politice dacă pică Guvernul: Sunt gata să duc acest jug, una știu – eu nu mă pierd

Dacă Guvernul pe care-l conduce va fi demis, actualul premier, Ion Chicu, spune că probabil nu s-ar alătura unei echipe politice. În cadrul unei conferințe de presă – prima pe timp de pandemie – Chicu a glumit că nu se va pierde dacă Executivul său va fi demis, relatează agora.md

Din start, acesta a fost rugat să comenteze mișcările de pe scena politică ce ar putea duce la demiterea sa.

„Aveam să fiu surprins dacă cu șase luni înainte de alegere nu aveau să fie asemenea fenomene. Din păcate, corupția politică e la ea acasă în Parlament, și înainte se cumpărau cu „pacika” (n.r. – la pachet). Lupta politică merge până la ultimul cartuș, unii luptă pentru bani, alții – pentru că au dosare. Destabilizarea este posibilă, la insistența acestei grupuri”, a comentat Chicu.

„Nici un guvern în deplină forță nu poate să rezolve tot. (…) Sper că cei care vor vota pentru destabilizare, au un plan. Eu m-aș bucura ca cetățean dacă clasa politică nu va vota pentru destabilizare. Sper că se vor identifica unii mai responsabili decât noi, decât mine. Noi ne uităm calm la situație”, a mai punctat premierul.

Întrebat dacă se va alătura unei echipe politice, în cazul în care Guvernul său va fi demis, Chicu a răspuns astfel:

„Tot timpul răspund nu, deși unii spun că niciodată să nu spui niciodată. Eu sunt gata să îmi îndeplinesc această sarcină, acest jug, să plec cu inima împăcată. Ce se va întâmpla pe urmă – voi vedea. Una știu – că eu nu mă pierd”, a spus prim-ministrul.

Cu o zi înainte, Chicu spunea că dacă Guvernul nu va mai fi susținut de o majoritate parlamentară, el și-ar putea da demisia. „Jocul scenariștilor de doi bani nu am de gând să-l fac”, a spus oficialul la o emisiune de la TVR. Totuși, acesta a atenționat că „o destabilizare politică în aceste condiții înseamnă o pierdere de imagine pentru cei care o declanșează”.

Sursa: agora.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture